Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Armata Kazahă intervine cu blindate asupra protestatarilor

kazahstan_protests.png

Prosteste sângeroase în Kazahstan
Sursa imaginii: 
France 24 / Abduaziz MADYAROV AFP

Zeci de persoane au fost ucise joi dimineață în cea de-a treia zi de proteste.

Mai multe vehicule blindate de transport de trupe și zeci de soldați care se deplasau pe jos au intrat joi dimineață în piața principală din Almatî, cel mai mare oraș din Kazahstan, unde sute de persoane protestau pentru a treia zi împotriva guvernului, au relatat corespondenții Reuters de la fața locului. S-au auzit focuri de armă în timp ce trupele se apropiau de mulțime, potrivit martorilor Reuters. Poliția din Almatî, citată de Interfax, a transmis că zeci de insurgenți au fost ”eliminați”.

Cel puțin opt membri ai poliției și ai armatei ar fi fost uciși în revoltele care au zguduit Kazahstanul în ultimele zile.

Guvernul a tăiat accesul la internet și a declarat starea de urgență după ce protestatarii au capturat aeroportul din cel mai mare oraș al țării în pofida demisiei guvernului.  Televiziunea de stat a anunțat joi că Banca Națională a Kazahstanului a decis să suspende toate instituțiile financiare iar prețul Bitcoin a scăzut pe fondul revoltei. În Kazahstan se află 18% din toate capacitățile mondiale de minare a criptomonedei.

Fosta republică sovietică este zguduită de unele din cele mai ample demonstrații din istoria sa. Palatul prezidențial a fost incendiat de manifestanții care au luat cu asalt mai multe clădiri guvernamentale. Președintele Tokayev a amenințat cu represalii și a cerut ajutorul Moscovei împotriva ”ingerinței străine”.

Oficiali rusi si aliații din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă anunta ca vor trimite „forțe de menținere a păcii” în Kazahstan. Intre timp SUA fac apel la autoritățile din Kazahstan să dea dovadă de „reținere”.

De partea sa, Guvernul american a îndemnat autorităţile din Kazahstan să dea dovadă de „reţinere” şi doreşte ca manifestaţiile să se desfăşoare acolo „în mod paşnic”, a afirmat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în vreme ce ţara din Asia Centrală a decratat stare de urgenţă, notează Agerpres, care citează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat actele de vandalism, dar a criticat şi întreruperea internetului de către guvern.

Autoritățile din Kazahstan au declarat miercuri stare de urgență pe întreg teritoriul său după ce protestele violente au continuat în pofida demisiei guvernului, fosta republică sovietică fiind zguduită de unele din cele mai ample demonstrații din istoria sa.