Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revolta din Kazahstan și iluzia schimbării

tokayev_putin.jpg

Vladimir Putin și Kassym-Jomart Tokayev, președintele Kazakhstan, la Kremlin, aprilie 2019
Sursa imaginii: 
Twitter / MFA Kazakhstan

Criza din Kazahstan, prima criză aparent geopolitică a anului, se apropie de deznodământ. După o săptămână în care am urmărit răsturnări de situații și schimbări accentuate ale decorului social-politic, statul kazah revine la status quo, cu o singură față oficială în loc de două, după ce Nazarbaev a fost eliminat din sistemul instituțional politic oficial, plus o intervenție militară ”pentru instaurarea păcii” condusă de Rusia, prin invitație din partea  președintelui Tokaev.

Cu alte cuvinte, tranziția de putere începută în 2019 s-a terminat pe neașteptate după eliminarea fostului președinte Nursultan Nazarbaev de la conducerea statului. Rămâne însă bilanțul uman, cu cel puțin 166 de morți, în jur de 6000 de arestați și devastarea multor clădiri ale administrației centrale din orașele mari, în special fosta capitală Alma-Atî.

Chiar dacă întreg teritoriul Kazahstanului este și va continua să rămână sub regimul stării excepționale încă două săptămâni, criza legată de tranziția de putere se pare că se apropie de final.

Kazahstanul a trecut în doar o săptămână prin cel puțin trei etape distincte de protest - pașnic, violent și armat, cel din urmă fiind, de fapt, o încercare de a produce o lovitură de stat din partea unor clanuri fractali din sistemul de interdependențe pe bază de rudenie ce îmbină instituțiile formale ale statului cu instituții cutumiare ale sistemului social kazah bazat pe trei niveluri de clanuri.

Karim Massimov

Dacă pe 2, 3 și 4 ianuarie evenimentele din Kazahstan păreau a fi un protest social-economic spontan ce a degenerat în violențe de masă însoțite de revendicări politice, atunci spre 7 și 8 ianuarie nu a rămas decât tentativa unei lovituri de stat. Altfel spus, am fost martorii unui lanț de evenimente ce au început pașnic, pornind de la o agendă socială obiectivă a populației pe larg și s-au terminat cu eliminarea sau slăbirea unor centre de putere și interese din sistemul politic al Kazahstanului.

Practic, fostul șef al serviciilor secrete kazahe (KNB), Karim Massimov, pare a fi profilat la acest moment ca fiind responsabil de tentativa de lovitură de stat. În spatele său ar fi stat membri ai clanului fostului președinte Nazarbaev (inclusiv un nepot), care independent de cel din urmă au încercat să preia controlul politic prin forță după demiterea, neconstituțională ce e drept, a lui elbasî Nazarbaev.

Dar, trebuie să luăm în calcul așa-numitul factor al lui Nazarbaev-colectiv, care încă pare să nu-și fi spus ultimul cuvânt. Acest actor colectiv este format din oligarhi și sute de cleptocrați care controlează sau au în proprietate importante segmente ale economiei kazahe. Marea majoritate a acestor actori datorează succesul lor lui Nazarabaev și adesea sunt membri ai clanului celui din urmă. Ei bine, în acest joc cu multe necunoscute a intrat și Rusia, de partea actorului care până nu demult părea mai slab, adică Kassâm-Jomart Tokaev.

Ce câștigă Rusia?

Pentru Rusia, Kazahstanul înseamnă din punct de vedere strategic cel puțin la fel de mult ca și Ucraina sau Belarus. Rusia și Kazahstan au o granița comună de 7600 de km, graniță care nu este păzită de forțe de grăniceri. Este cea mai lungă graniță de pe mapamond între două țări. 24% din populația de 19 mln a Kazahstanului sunt ruși etnici, concentrați în special în partea de nord a acestei țări.

Teritoriul Kazahstanului continuă să fie utilizat de Rusia în scopuri militare și tehnologice, atât prin faptul că în Kazahstan se află cel mai mare sit de lansare în spațiu a rachetelor rusești, numit kosmodrom, la Baikonur, în sudul țării, cât și locația unor poligoane pentru testarea unor tipuri de rachete militare de lungă distanță.

Nu în ultimul rând, teritoriul Kazahstanului este un spațiu de tranzit uman din sud, adică dinspre Uzbekistan, Tadjikistan și, foarte important, Afghanistan, și tranzit economic din est, adică din China. Obiectiv vorbind, orice proces de instabilitate sau criză socială de durată din regiunea extinsă a Asiei Centrale se va reflecta rapid și în starea lucrurilor din Rusia, dacă Kazahstan va fi angrenat în aceste procese cu potențial de eroziune. Așadar, obiectiv vorbind, Moscova are într-adevăr interes ca statul Kazahstan să fie stabil.

Totodată, nu este un secret că există numeroase și importante voci din Rusia care ar susține o agendă imperial-revizionistă și în relație cu Kazahstanul, nu numai cu Ucraina sau Belarus. De aceea, faptul că în doar câteva zile 3000 de soldați ruși de elită au fost dislocați în Kazahstan, dă mult de gândit. Dar, formal, aceste trupe rusești sub umbrela Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) au fost invitate de președintele kazah care a invocat rațiuni de stat.

Afundare în sfera de influență a Kremlinului

Kazahstanul are o armata de aproape 110.000 de soldați, cu încă 138.000 de rezerviști. Forțele poliției numără și ele 86.000 de polițiști. În asemenea condiții, a pretinde că ești atacat ”în valuri de 20.000 de teroriști, din care mulți nu vorbesc limba kazahă” așa cum a pretins Tokaev, este fie o exagerare, fie o minciună care a servit drept pretext pentru invitarea acestor trupe OTSC. Vom supune interpretării încă mult timp care a fost adevărul din spatele acestei decizii a lui Tokaev.  

Pe acest fundal, admițând că într-adevăr Kazahstanul ar fi fost atacat din exterior, cei 3950 de soldați trimiși de cele cinci state membre ale OTSC nu par a reprezenta o forța capabilă să schimbe raportul de forțe. Scopul OTSC nu este de a ataca protestatarii kazahi, ci mai degrabă de a le ataca imaginația politică și de a semnaliza autenticitatea lui Tokaev în calitate de interlocutor preferat de Moscova. Cu alte cuvinte, trupele OTSC au fost trimise să apere omul Kremlinului.

Până în prezent Kazahstanul, chiar dacă a fost un regim autocratic, nu a fost anti-occidental. Nazarbaev a fost un jucător abil pe scena politică internațională, jucând foarte eficient cartea neutralității strategice între Rusia, China și Occident. Succesorul său, Kassâm-Jomart Tokaev va fi, se pare, un jucător mult mai slab și mult mai apropiat de Moscova, căreia îi va datora consolidarea la vârful puterii după epurarea din sistemul puterii de stat a custozilor clanului Nazarbaev.

Această fază de consolidare va dura cel puțin de la câteva luni, până la câțiva ani. Ironia mai constă și în faptul că, această afundare în sfera de influență a Kremlinului este făcută de un președinte al cărui nume, cu doar câteva săptămâni în urmă, Vladimir Putin nu și-l putea aduce aminte în timpul conferinței anuale cu jurnaliștii.