Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


A murit preşedintele Parlamentului European, David Sassoli

David Sassoli.jpg

David Sassoli, președintele Parlamentului European. Sursa imaginii: Reuters/Vincent Kessler via en.rfi.fr

A murit preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, informează dpa, care îl citează pe purtătorul său de cuvânt. 

 „Președintele Parlamentului European, David Sassoli, s-a stins din viață la 1.15 a.m., pe 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat”, a declarat purtătorul de cuvânt al său, Roberto Cuillo, pe Twitter.

Politicianul social-democrat italian în vârstă de 65 de ani a fost internat într-un spital din Italia pe 26 decembrie ''din cauza unei complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar'', după cum anunța purtătorul său de cuvânt Roberto Cuillo.

În luna septembrie, Sassoli (65 de ani), fost jurnalist de televiziune, a fost spitalizat cu pneumonie şi din acest motiv nu a putut prezida sesiunea PE în care şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii.

Ulterior, el s-a deplasat în Italia după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în ţara natală.

David Sassoli a devenit preşedinte al Parlamentului European în 2019 în cadrul unui acord mai amplu între cele mai mari familii politice europene cu privire la funcţiile de top din principalele instituţii ale Uniunii Europene.