Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Slovacia: ”Constituția apără și ideile false și stupide” (procuror)

procuror.jpg

Daniel Lipšic, procurorul special al Slovaciei
Sursa imaginii: 
Facebook / Daniel Lipšic

Urmărirea penală și condamnarea persoanelor care răspândesc informații false ar însemna sfârșitul libertății de expresie, un drept consfințit prin Constituție în Slovacia, a declarat recent Procurorul special Daniel Lipšic, fost vicepremier și fost ministru al justiției, potrivit publicației Trend.

Reacția procurorului vine în urma unei propuneri legislative a actualului ministru al justiției, Mária Kolíková, privind modificarea Codului Penal cu scopul de a crește unele pedepse, inclusiv pentru răspândirea de informații false, precizează sursa citată.

”Nu cred că statul are dreptul și competența de a stabili, în Codul Penal, care opinii sunt adevărate și care sunt false. Constituția nu protejează doar ideile frumoase și bune, ci și pe cele false și stupide. Codul Penal nu trebuie folosit pentru ca Statul să stabilească în el care e adevărul”, a declarat Daniel Lipšic.

În opinia sa informațiile false, teoriile conspirației trebuie combătute, dar printr-o comunicare mai bună, nu prin lege.

”Remediul trebuie căutat nu prin impunerea de restricții și pedepse ci prin dialog și comunicare coerentă. Avem nevoie de instituții puternice și legitime care să identifice informațiile false și să informeze populația asupra lor”, a precizat magistratul care a adăugat că, indiferent de forma în care legea respectivă va fi adoptată de Parlament, aceasta trebuie să respecte principiile statului de drept.

 

Polonia: Contul de Facebook al partidului de dreapta Konfederacja a fost suspendat

Compania META a suspendat contul de Facebook al partidului de dreapta polonez Confederația (Konfederacja) care avea peste 670 000 de urmăritori, pentru ”violarea standardelor comunitare”, în special în ce privește acuratețea informațiilor legte de pandemia Covid 19 și utilizarea discursului urii, transmite site-ul Asociației jurnaliștilor de investigație din Polonia oko.press.

”Am suspendat contul Konfederacja pentru încălcarea repetată a standardelor noastre, în special în privința inormațiilor referitoare la pandemie, cum ar fi cele potrivit cărora măștile nu împiedică răspândirea virusului, mortaliatea care ar fi mai mică decât în cazurile de gripă obișnuită și vaccinurile, care ar fi ineficiente”, se arată în comunicatul companiei americane.

Janusz Cieszyński, reprezentantul partidului vizat, care este și secretar de stat în cancelaria președintelui Consilului de miniștri a apreciat decizia drept un atac politic : ”Suntem un partid politic susținut, potrivit ultimelor sondaje, de 10% dintre cetățenii polonezi. Suspendarea contului nostru sub pretextul dezinformării este de fapt un atac asupra mediului politic polonez și poate fi interpretat ca o interferență a unei corporații internaționale în afacerile interne ale statului polonez”, a scris el pe contul său de Twitter.

Konfederacja este singurul partid politic din Polonia care își asumă oficial statutul de adversar al vaccinării și de negaționist al pandemiei, mai scrie sursa citată.

La ultimele alegeri parlamentare din Polonia partidul Konfederacja a obținut puțin peste 6% din voturi.

 

Ungaria : Numărul de scrisori de șantaj în creștere

Numărul de scrisori de șantaj adresate instituțiilor centrale ale statului, primăriilor și persoanelor private a crescut în ultimele zile în Ungaria, a anunțat Institutul Național pentru Securitate Cibernetică (NKI), citat de publicația telex.hu.

Conținutul scrisorilor este foarte asemănător, inclusiv caligrafia și tonul folosit precizează sursa citată.

Destinatarul este informat că device-ul său a fost infectat cu un virus pentru a accesa datele stocate și, în unele cazuri, că a fost folosită camera video a laptopului sau telefonului pentru a înregistra imagini compromițătoare, care urmează să fie trimise apropiaților victimei sau să fie publicate pe rețelele de socializare. Suma solicitată ca recompensă este de cca 1350 de euro.

Subiectul mesajului este de obicei ”Cerere recompensă”, mai precizează NKI, care recomandă utilizatorilor să ignore astfel de mesaje.

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus :

Liana Redaiová - Slovacia

Michał Bryja - Polonia

Petra Danka – Ungaria

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 11 ianuarie 2022