
Politică
Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că ar fi plagiat în teza de doctorat
premierul_nicolae_ciuca_acuzat_de_plagiat.jpg

Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului scrie jurnalista PressOne, Emilia Șercan.
Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.
Emilia Șercan a primit accesul la teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute de PressOne către Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Ulterior a primit acces și la Biblioteca UNAP. În urma anchetei a descoperit că ‘mai multe pagini din lucrarea sa au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali și fără să fi fost marcate cu ghilimele, așa cum cer normele academice și în acea perioadă. “
Jurnalista PressOne scrie că analiza tezei de doctorat a premierului a revelat – pe lângă copierea mot à mot – patru tehnici clasice de mascare a plagiatului. Chiar și fără conținutul plagiat identificat, teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă nu are nicio relevanță academică mai precizează jurnalista Pressone argumentând că lucrarea nu are o metodologie de cercetare și nici o parte de cercetare, elemente obligatorii pentru o teză de doctorat.
Într-o declarație transmisă aseară, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.
Într-o precizare de presă, premierul spune că ”lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționată cel puțin într-un loc sursa bibliografică”.
”Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, susține Nicolae Ciucă.
Precizarea de presă a Prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă
Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.
Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulata in misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, in mod evident, contribuția originala proprie unei teze de doctorat corect elaborata.
În calitatea de militar, indiferent de poziția pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuțiile, respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române.
În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică.
Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.
Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.
În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică.
Nicolae Ciucă este cel de-al doilea premier acuzat de plagiat în timpul exercitării mandatului. Primul a fost Victor Ponta, care a deținut funcția de premier din partea PSD între mai 2012 și noiembrie 2015.