Conferinţa de la Wannsee: 80 de ani de la planificarea Holocaustului

Ambasadoarea Germaniei în Israel, Susanne Wasum-Rainer, şi ambasadorul Israelului în Germania, Jeremy Issacharoff, au dat publicităţii un apel comun în care condamnă negarea Holocaustului. În acest apel cei doi atrag atenţia asupra tendinţei de a relativiza unicitatea istorică a genocidului organizat şi comis de către nazişti. Negarea sau trivializarea crimelor nu este numai apanajul unor forţe politice radicale, ci este un fenomen social internaţional răspîndit, constată cei doi diplomaţi. Din această cauză, Israelul şi Germania au înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) o rezoluţie comună, prin care se cere sprijin internaţional în vederea combaterii fenomenului amintit.

Apelul şi rezoluţia au fost lansate cu prilejul aniversării aşa numitei conferinţe de la Wannsee, din 20 ianuarie 1942.

În urmă cu 80 de ani, s-au întîlnit 15 reprezentanţi ai aparatului nazist de partid şi de stat într-o vilă de pe malul lacului Wannsee din Berlin pentru a discuta detaliile privind punerea în practică a aşa numitei „soluţii finale a problemei evreieşti”. Conferinţa din vila care aparţinea Serviciului de Siguranţă (SD) a fost prezidată de către Reinhard Heydrich (fost protector din Boemia şi Moravia, mort în iunie 1942, în urma unui atentat).

După începerea războiului ideologic şi de cucerire a Uniunii Sovietice, în vara anului 1941, la care a participat şi România condusă de regimul fascist al lui Ion Antonescu, mii de evrei sovietici fuseseră omorîţi. În paralel cu aceste crime, au fost deportaţi zeci de mii de evrei germani în teritoriile estice ocupate. În octombrie 1941 au început şi deportările evreilor din Bucovina în ghetourile şi lagărele din Transnistria, iniţiate şi coordonate de autorităţile române.

Reinhard Heydrich avea misiunea de a lua măsurile privind „rezolvarea problemei evreieşti”. Acest termen eufemistic nu era nimic altceva decît un sinonim pentru anihilarea evreilor. În cursul procesului care i-a fost intentat, în 1962, la Ierusalim, lui Adolf Eichmann, supranumit „contabilul Holocaustului”, acesta a descris conferinţa în calitate de participant, recurgînd la un limbaj aluziv: „Ştiu că domnii au stat împreună şi au vorbit în cuvinte nevoalate despre această chestiune, fără s-o ocolească”.

Ceea ce Eichmann a numit „chestiunea” a fost, de fapt, planul de ucidere a 11 milioane de evrei europeni, cuprinşi pe o listă pe care are apare şi România cu un număr de 342.000 de persoane care trebuiau să fie exterminate.

Planul de ucidere a evreilor europeni făcea parte din programul politicii rasiste a regimului naţional-socialist. Nu era pentru nimeni un secret, deorece liderii nazişti şi-au anunţat public intenţiile. Inclusiv Hitler. Într-o cuvîntare ţinută în faţa Reichstag-ului pe data de 30 ianuarie 1939 Hitler a spus: „Dacă evreimea financiară internaţională din şi din afara Europei va reuşi să arunce popoarele într-un nou război mondial, atunci rezultatul nu va fi o victorie a evreimii, ci distrugerea rasei evreieşti din Europa.”

Contestatarii Holocaustului invocă deseori faptul că Hitler n-a participat la conferinţă şi nu ar fi fost la curent cu detaliile discutate la Wannsee. Într-o declaraţie din 24 februarie 1942, făcută cu prilejul aniversării fondării partidului nazist (NSDAP), Hitler a prezentat un soi de bilanţ al conferinţei: „Profeția mea se va împlini, nu omenirea ariană va fi distrusă de acest război, ci evreul va fi exterminat.”

Dintre cei 11 milioane de evrei care urmau să fie omorîţi, naziştii au exterminat aproape 6 milioane. Acest genocid a fost urmarea directă a Conferinţei de la Wannsee.