Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurobarometru: Susținerea cetățenilor pentru democrație și valori europene în creștere

roberta_metsola.jpg

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola
Sursa imaginii: 
Facebook / European Parliament

Potrivit ultimului Eurobarometru comandat de Parlamentul European, aproape o treime dintre respondenţi (32% în UE, 24% în România) au ales democraţia ca valoarea europeană principală care trebuie apărată, urmată de libertatea de exprimare şi de gândire (27% în UE, 22% în România) şi de protecţia drepturilor omului în UE şi în întreaga lume (25% în UE, 24% în România), se arată într-un comunicat de presă publicat marți de Parlamentul European, citat de Agerpres. 

În opinia respondenţilor din România, libertatea de circulaţie se află pe primul loc în lista valorilor care ar trebui apărate de Parlamentul European, ( 28%  față de 16% media în UE), potrivit Eurobarometrului.

Unsprezece state membre pun apărarea democraţiei pe primul loc: Suedia, Germania, Finlanda, Italia, Danemarca, Austria, Luxemburg, Malta, Polonia, Cehia şi Ungaria. Respondenţii din Cehia şi Ungaria pun pe primul loc protecţia drepturilor omului.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, salutând rezultatele sondajului, a precizat: "După cum subliniază pe bună dreptate cetăţenii, apărarea democraţiei este cea mai importantă valoare europeană, mai presus de orice altceva. Nu putem considera că democraţia poate exista de la sine, fără sprijin şi efort; extremismul, autoritarismul şi naţionalismul reprezintă astăzi ameninţări tot mai mari la adresa proiectului nostru european comun."

În privința priorităților politice, cetăţenii europeni consideră că sănătatea publică ar trebui să fie pe primul loc (42% dintre respondenţi la nivel UE, 53% în România), urmată îndeaproape de combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale (40% în UE, 41% în România) şi de combaterea schimbărilor climatice (39% în UE, 17% în România). În medie, tinerii au plasat lupta împotriva schimbărilor climatice ca prioritate absolută pentru Parlament.

Majoritatea cetățenilor are încredere în PE

Susținerea cetăţenilor pentru UE şi, în special, pentru PE a crescut în mare măsură în timpul pandemiei de COVID-19. Marea majoritate a cetăţenilor UE (58% în UE, 59% în România) sunt de acord cu un rol mai important pentru Parlamentul European în viitor.

Ponderea cetăţenilor UE cu o imagine pozitivă despre PE a crescut la nivelul UE cu 12 puncte procentuale faţă de 2015, la 36% (41% în România). Doar 17% (20% în România) au o imagine negativă asupra PE.

Majoritatea cetăţenilor (62% în UE, 43% în România) consideră că apartenenţa ţării lor la UE este un lucru bun, doar 9% (23% în România) declarând că este un lucru rău, pentru al doilea an cel mai bun rezultat din 2007 la nivel UE. Aproape trei sferturi dintre respondenţi (72% în UE, 65% în România) afirmă că ţara lor a beneficiat de statutul de membru al UE. În acest sens, majoritatea respondenţilor (63%) afirmă că sunt optimişti cu privire la viitorul UE.

Sondajul Eurobarometru a fost realizat între 1 noiembrie şi 2 decembrie 2021 în toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat faţă în faţă şi completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar, ca urmare a restricţiilor legate de COVID-19. În total, au avut loc 26.510 de interviuri (1.057 în România), rezultatele UE fiind ponderate în funcţie de dimensiunea populaţiei din fiecare ţară, precizează comunicatul PE.