Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cătălin Drulă la RFI: USR nu va vota proiectul SIIJ, dacă el va însemna reînființarea Secției Speciale

Catalin Drula Marcel Ciolacu PNL.jpg

Cătălin Drulă vrea un pol de dreapta în jurul USR
Cătălin Drulă vrea un pol de dreapta în jurul USR
Sursa imaginii: 
Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, critică la RFI proiectul privind desființarea SIIJ. Asta după ce Guvernul Ciucă a aprobat luni documentul, ce va ajunge la vot în Parlament.

Proiectul privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților a fost aprobat de Guvern. Dosarele ar urma să fie preluate de procurori de la mai multe parchete. Documentul merge acum la Parlament.

Cătălin Drulă critică proiectul Guvernului: ”Noi am spus întotdeauna și când eram în coaliție că această desființare trebuie să se facă în sensul ei propriu, adică să nu mai avem această formă de intimidare a magistraților. În această formă, nu este o desființare, este o reînființare, cu alt nume, ceea ce noi știm că și în fosta coaliție din care am făcut parte a fost intenția. Clasa politică aflată acum la putere, vechea clasă politică, PSD, PNL, UDMR, a oscilat între a nu face nimic sau a ne face că facem, adică a desființa un acronim, dar a-l reînființa cu același scop și să funcționeze în același fel”.

Întrebat dacă USR va vota în Parlament proiectul Guvernului de desființare a SIIJ, președintele interimar al formațiunii a răspuns: ”Vom încerca să corectăm acest proiect. Dacă vorbim, așa cum spuneam, despre o reînființare, evident, nu-l vom vota”.

 
Cătălin Drulă, despre proiectul Guvernului Ciucă de desființare a SIIJ