Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Discursul ”istoric” al lui Vladimir Putin: de ce este nelegitim și periculos

kremlin.png

Palatul Kremlin, Moscova
Sursa imaginii: 
pixabay.com

Este aproape imposibil de găsit în istoria de după cel de-al doilea război mondial un discurs al unui șef de stat de o agresivitate măcar comparabilă cu cel rostit luni seara de Vladimir Putin. Și ar trebui să coborâm până la Adolf Hitler pentru aceasta.

Comparația poate părea șocantă, dar negarea dreptului la existență al unui stat și al unei națiuni nu ne poate duce cu gândul decât la anii întunecați ai ultimei conflagrații mondiale, care a costat viețile a zeci de milioane de oameni și a generat distrugeri incomensurabile.

Președintele rus și-a justificat agresivitatea prin trimiteri la istorie, iar aceasta s-ar putea să-i deruteze pe unii observatori. În definitiv, dacă Peninsula Crimeea a aparținut cândva Rusiei, nu era oare în dreptul ei să o recupereze? La fel, pentru regiunile Donețk și Lugansk.

Mai mult, dacă în interiorul Ucrainei de azi se află teritorii care cândva au făcut parte din România, oare n-ar trebui să procedăm și noi la fel ca Vladimir Putin? Ei bine, nu.

Recursul la istorie și pretenția de a fi cel chemat pentru a repara nedreptățile istorice sunt trăsături definitorii ale fascismului.

Istoria este privită ca o vârstă de aur – perioada sovietică în cazul lui Vladimir Putin, ceaușismul în cazul extremei drepte românești. Dar ea poate fi privită și prin prisma ”marii trădări”.

Iar liderul autoritar, alături de forțele sale de asalt, este chemat ca, prin forța patriotismului, să curme trădarea istorică (și să o pedepsească), apoi să readucă patria la vârsta de aur.

Pentru unii, recursul la istorie poate stârni o anumită fascinație, chiar și pentru patrioți onești, nu doar pentru oameni cu vederi extremiste.

Răspunsul este că în relațiile internaționale contează legile și tratatele, nu un pretins drept istoric. Fiecare națiune își are istoria ei și adesea o interpretează în mod diferit sau în opoziție cu națiuni vecine sau apropiate.

Dacă ar fi să ne luăm după ”dreptul istoric”, războaiele nu s-ar termina niciodată. Și apoi, cât de adânc ar trebui să coborâm în istorie pentru a ne fundamenta drepturile?

După cel de-al doilea război mondial - cea mai mare tragedie din istoria umanității - statele au convenit să-și recunoască reciproc frontierele și să scoată în afara legii orice încercare de modificare prin forță a acestora.

A fost prețul necesar pentru menținerea păcii pe continent - și a funcționat, până când Rusia lui Vladimir Putin a încălcat tratatele internaționale și a anexat mai întâi Crimeea, pentru ca acum să recunoască republicile separatiste din Donbas. Ceea ce, în cele din urmă, echivalează tot cu o agresiune.

Iar pentru cei care cred că ar fi mai bine să închidem ochii la această manevră, pentru a da satisfacție Kremlinului și a menține astfel pacea, răspunsul este la fel de simplu: nu am face decât să deschidem calea către alte cereri, și mai îndrăznețe.

Istoria declanșării celui de-al doilea război mondial stă mărturie. Dacă vom admite sacrificarea Ucrainei, nu ne va rămâne decât să ne întrebăm care va fi următoarea victimă.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 23 februarie 2022