
Politică
Sandu: Suntem pregătiți să primim câteva zeci de mii de oameni. Cinci avioane cu destinația Ucraina au aterizat la Chișinău
foto.jpg

Președintele R.Moldova a solicitat cetățenilor moldoveni care se află în vizită sau ședere în Ucraina să se întoarcă acasă. ”Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins, cu echipe suplimentate. Mai multe curse cu destinația Ucraina au aterizat astăzi la Chișinău. Vom avea grijă de acești oameni”.
”La punctele de trecere a frontierei cu Ucraina se atestă o creștere a fluxului de tranzit, instituțiile noastre instalează centre de triere. Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. În acest moment, suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni. În același timp, guvernul este în contact permanent cu organizațiile internaționale și avem pregătite mai multe scenarii în cazul în care vom avea un flux mai mare de refugiați. Monitorizăm atent evoluția situației din țară și din regiune. Suntem în contact cu autoritățile din statele vecine și cu alți parteneri externi. În acest context, rugămintea mea către cetățeni este să fim cu toții înțelegători și pregătiți să ne ajutăm unii pe ceilalți.
Totodată, Maia Sandu a declarat că astăzi urmează a fi instituită stare de urgență în R.Moldova, după ce Rusia a atacat Ucraina. ”Am stabilit că Guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență. Tot astăzi va fi convocată Comisia Situații Excepționale, pentru a întreprinde un șir de acțiuni necesare pentru gestionarea acestei crizei și provocărilor umanitare. Am dispus intensificarea eforturilor de patrulare ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne pentru a preveni eventuale provocări. Toate deciziile luate pe parcursul zilei vor fi comunicate suplimentar publicului”, a mai spus Maia Sandu.
”Fac un apel către autoritățile administrației publice locale să fie disponibile și la datorie, și să conlucreze cu autoritățile centrale, la nevoie”, a conchis Maia Sandu.
De partea sa, primarul capitalei, Ion Ceban afirmă că Chișinăul a făcut planul în caz că mai multe persoane vor avea nevoie de refugiere. ”Am discutat cu toți specialiștii și am realizat pașii după care vom interveni. Locuri de cazare, alimentație, acordarea asistenței sociale și medicale, mobilizarea personalului și voluntarilor pentru a interveni și a ajuta”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.