Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Putin și Lavrov sancționați de UE, dar sectorul de lux și diamante pus la adăpost

20220224_150406.jpg

UE Ucraina steag
Rusia este incă conectată la SWIFT
Sursa imaginii: 
European Union

UE a decis în fine înghețarea bunurilor din străinătate ale lui Vladimir Putin și Serghei Lavrov într-o a doua etapă a sancțiunilor impuse Rusiei. Cei doi pot însă continua să călătorească în UE. 

Aceasta a doua etapă a sancțiunilor era prevăzută, ea vine după prima decizie a liderilor UE din noaptea trecută care vizează economia și finanțele Rusiei. 

Miniștrii de externe UE reuniți la Bruxelles vineri 25 februarie au aprobat ambele pachete privind pedepsirea Rusiei. 

Vladimir Putin și Serghei Lavrov își văd deci bunurile din UE „înghețate”, dar europenii nu le interzic accesul pe teritoriul lor. Europenii spun astfel că păstrează deschise canalele de cooperare. 

Concret, aceasta se traduce prin incapacitatea băncilor din UE unde se găsesc fondurile celor doi de a mai pune le mai pune la dispoziție aceste fonduri. Totul depinde bineînțeles de nivelul de cooperare a instituțiilor financiare vizate care ar putea conturna sancțiunile. 

Intre timp se clarifică detaliile sancțiunilor economice și financiare decise de liderii UE joi noapte. 

Acestea vor izola Rusia și-i vor aduce un prejudiciu grav, dar majoritatea funcționează pe termen mediu și lung. Este cazul mai ales a celor vizând sectorul transporturilor și sectoarele economice care nu mai au acces la tehnologia și vestică. 

Pe termen scurt însă , UE nu a aplicat sancțiunea cea mai aspră, aceea de a împiedica accesul Rusiei la economia mondială prin deconectarea ei de la sistemul internațional interbancar SWIFT. Surse europene spun însă că aceasta s-ar putea întâmpla în curând. 

In fine, tot surse europene precizează acum că în discuția liderilor europeni, Italia – opusă deconectării de la SWIFT a Rusiei – s-a opus și aplicării sancțiunilor în domeniul articolelor de lux. Acestea au căutare mare printre oligarhii ruși. 

La fel, Belgia a dorit ca sectorul diamantelor să nu fie nici el supus sancțiunilor întrucât există o piață prosperă în Rusia.