Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noi negocieri ruso-ucrainene. Lavrov crede în soluții dar nu fără ”demilitarizarea” Ucrainei

7737442-ap_mediafax_foto-ap_maxim_shemetov.jpg

Sursa imaginii: 
AP/Maxim Shemetov

Discuția dintre delegația din Rusia și cea din Ucraina a început joi după amiază, într-un loc neprecizat de lângă frontiera ucraineană, anunță CNN. Este cea de a doua rundă a discuțiilor. În context, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se declară convins că va fi găsită o soluţie la conflictul militar din Ucraina, dar insistă asupra "demilitarizării", în timp ce adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a cerut reluarea negocierilor cu NATO pe tema garanţiilor de securitate.

Consilierul prezidențial Mykhailo Podolyak a anunțat pe Twitter că „au început dicuțiile cu reprezentanții Rusiei. Punctele cheie de pe agendă sunt: încetarea imediată a focului, armistițiu și coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din satele și orașele distruse și atacate cu rachete”.

De partea sa, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se declară convins că va fi găsită o soluţie la conflictul militar din Ucraina, dar insistă asupra "demilitarizării", în timp ce adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a cerut reluarea negocierilor cu NATO pe tema garanţiilor de securitate. "O soluţie va fi găsită, nu am dubii asupra acestui lucru. Condiţiile pe care noi le considerăm minime nu sunt secrete. Dar noi nu putem permite menţinerea elementelor de infrastructură care ameninţă Rusia. În acest sens, demilitarizarea va fi definitivată, chiar dacă semnăm un acord de pace. Acest acord va include sigur o astfel de clauză", a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat joi presei ruse şi străine, conform agenţiei Tass.

"Eu sunt convins că isteria Occidentului va dispărea şi că partenerii noştri occidentali vor trece peste ea. Noi suntem mereu dispuşi la dialog, cu condiţia de a se baza pe egalitate şi pe respectarea intereselor reciproce", a subliniat Serghei Lavrov, insistând că Moscova nu are nicio intenţie de a utiliza arme nucleare.

La rândul său, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a cerut joi reluarea negocierilor cu Statele Unite şi cu NATO pe tema garanţiilor de securitate. "Noi suntem pregătiţi pentru dialog pe tema garanţiilor de securitate şi pe probleme referitoare la stabilitatea strategică. Regretăm decizia colegilor noştri de la Washington de a suspenda aceste contacte. Noi menţinem activităţile în mod clalm şi încrezători, avem de atins anumite obiective. Nu întrerupe nimeni dialogul cu SUA, dar canalele pentru dialog diferă în funcţie de obiective", a afirmat Serghei Riabkov, citat de postul RBC şi de agenţia Tass.

Statele Unite au anulat o întâlnire a secretarului de Stat Antony Blinken cu Serghei Lavrov după ce Rusia a invadat Ucraina. Marţi, Serghei Lavrov a declarat, în intervenţia online la Conferinţa ONU pentru Dezarmare, că Rusia va insista pentru primirea de garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice, cerând renunţarea la angajamentele Summitului NATO desfăşurat la Bucureşti în 2008, privind perspectivele de integrare oferite Ucrainei şi Georgiei. "Colegii noştri occidentali nu au manifestat încă voinţa de a oferi Rusiei garanţii de securitate cu caracter juridic pe termen lung. Pentru noi, atingerea acestor obiective are o importanţă fundamentală. Ţările occidentale trebuie să evite instalarea de baze militare pe teritoriile statelor foste sovietice care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv să evite utilizarea infrastructurii acestora pentru efectuarea de activităţi militare. Este necesară revenirea capabilităţilor militare NATO, inclusiv a celor de atac, şi a infrastructurii NATO la configuraţia din 1997, când a fost adoptat Tratatul fondator NATO-Rusia", a afirmat Serghei Lavrov marţi.