Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Lanțul sancțiunilor se strânge tot mai aproape de Putin. Oligarhii au pierdut deja 80 de miliarde de dolari

7742643-ap_mediafax_foto-ap_jim_lo_scalzo.jpg

Sursa imaginii: 
AP/Jim Lo Scalzo

Statele Unite vor impune joi sancțiuni împotriva unei serii de oligarhi ruși și a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, a anunțat Casa Albă, în contextul în care Washingtonul îi vizează pe apropiații președintelui rus Vladimir Putin ca răspuns la invazia Moscovei în Ucraina, scrie Reuters.

 

Printre cei desemnați se numără magnatul rus Alisher Usmanov, fondatorul companiei miniere Metalloinvest, și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Statele Unite vor impune, de asemenea, restricții de viză pentru 19 oligarhi ruși, membrii familiilor și asociații acestora, a precizat Casa Albă într-un comunicat, și vor emite sancțiuni împotriva entităților și persoanelor fizice ruse care permit răspândirea dezinformării în această țară. "Vrem ca Putin să simtă apăsarea, vrem ca oamenii din jurul lui să simtă apăsarea", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Washingtonul a impus până în prezent mai multe runde de sancțiuni, inclusiv împotriva lui Putin și a băncii centrale, după ce forțele rusești au invadat Ucraina în cel mai mare asalt asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Moscova numește asaltul o "operațiune specială". Măsurile au inclus sancțiuni împotriva a ceea ce Departamentul Trezoreriei SUA a declarat că sunt "elitele" rusești, inclusiv unele cu legături cu Sberbank, VTB, Rosneft și Serviciul Federal de Securitate (FSB).

Washingtonul a avertizat în repetate rânduri că este pregătit să ia măsuri suplimentare pentru a trage Moscova la răspundere pentru invazia sa în Ucraina.

În discursul său de marți seară privind starea Uniunii, președintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite vor depune eforturi pentru a confisca iahturile, apartamentele de lux și avioanele private ale rușilor bogați care au legături cu Putin.

"Venim după câștigurile voastre ilicite", a spus Biden. Statele Unite și aliații lor au anunțat săptămâna trecută că vor lansa un grup operativ pentru a identifica și îngheța activele companiilor și oligarhilor ruși sancționați.

Miliardarii ruși de top au pierdut peste 80 de miliarde de dolari din avere în ultimele săptămâni, și pierderile se vor amplifica, pe măsură ce sancțiunile și confiscările încep să se facă simțite, scrie CNBC. Turbulențele economice legate de invazia președintelui Vladimir Putin în Ucraina au șters aproximativ o treime din averea celor mai bogați 20 de miliardari din Rusia în ultimele săptămâni, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Impactul sancțiunilor asupra oligarhilor, împreună cu prăbușirea rublei și a economiei rusești și cu indignarea globală cu privire la Ucraina, au adus rapid sfârșitul unei ere pentru o întreagă elită rusă din întreaga lume.Două superiahturi au fost deja confiscate în ultima zi - Dilbal al lui Alisher Usmanov și Amore Velo al lui Igor Sechin. Miniștrii britanici cer confiscarea proprietăților rusești din Marea Britanie și a fost creat un nou grup operativ global pentru a vâna și confisca bunurile rușilor sancționați.

Impactul financiar ar putea fi abia la început, potrivit experților ruși. Usmanov, care a fost sancționat luni de UE și care ar putea figura pe o viitoare listă americană, potrivit rapoartelor, și-a văzut averea scăzând cu 1,7 miliarde de dolari, la 19,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Cel mai bogat om din Rusia de pe listă, Vladimir Potanin, care nu a fost sancționat, a înregistrat o pierdere de mai puțin de un sfert din averea sa, până la 25 de miliarde de dolari.Alții și-au văzut averile reduse la jumătate. Cel mai mare perdant în dolari este Gennady Timchenko, care controlează Volga Group și care și-a văzut averea scăzând de la 22 de miliarde de dolari la 11 miliarde de dolari. Leonid Mikhelson, CEO al companiei rusești de gaze Novatek, a pierdut 10,5 miliarde de dolari, rămânând cu 22 de miliarde de dolari. Printre alți mari perdanți se numără Alexei Mordashov, un magnat rus al mineritului, care a fost sancționat de UE și și-a văzut averea scăzând cu 5,6 miliarde de dolari, ajungând la 22 de miliarde de dolari. Potrivit Forbes, cel puțin 12 ruși au ieșit de pe lista miliardarilor în ultimele săptămâni.