Putin conduce de unul singur și, în nebunia lui, este gata să meargă până la capăt ( interviu )

Thierry Wolton este preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident. A mai publicat: Vivre à l’Est (1977), L’Occident des dissidents (în colaborare cu Christian Jelen, 1979), Culture et pouvoir communiste (în colaborare cu Natalia Diujeva, 1979), Le KGB en France (1986; trad. rom. KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992), Silence, on tue (în colaborare cu André Glucksmann, 1986), Les visiteurs de l’ombre (în colaborare cu Marcel Chalet, 1990), Le Grand Recrutement (1993), La France sous influence: Paris–Moscou, 30 ans de relations secretes (1997), L’Histoire interdite (1998), Rouge-brun: Le Mal du siècle (1999; trad. rom. Roșu-brun: Răul secolului), Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution“ capitaliste (2007), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine, (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, ed. a II-a 2014), Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), Le négationnisme de gauche, (2019, trad. rom. Negaționismul de stânga, Humanitas 2019).

Thierry Wolton: Când vorbește despre denazificarea Ucrainei - și acest lucru mi-a atras imediat atenția - mi s-a părut ca se înscrie într-o perspectivă, complet arhaică de altfel, de glorie sovietică, de război patriotic, acel moment extraordinar în care Rusia a strălucit în ochii întregii lumi, pentru că reușise să-i învingă pe naziști.  În fine, nu este complet adevărat, oricum toate au intrat în legenda sovietică înainte de toate și apoi în cea rusă.

Văzând cum întreține Putin acest mit, de când este la putere, mitul marelui război patriotic, mi-am dat seama că este clar că se situează în această perspectivă, chiar dacă asta îl ridiculizează în ochii lumii. În definitive,  cine ar putea crede azi că Ucraina are nevoie să fie denazificată? Sigur că nu.

Putin are o convingere, fără să fie neapărat de factură comunistă, deși a fost marcat de asta, asta este educația lui, a făcut școala în timpul acestui gen de discurs și de propagandă, ceea ce marchează spiritele.

 Și rușii - vorbesc de poporul rus în general, nu numai de Putin -  sunt și ei impregnați de această idee de strălucire, de război patriotic, de glorie. Și, după ce au căzut de pe acest piedestal odată cu căderea comunismului în 1991, Putin este acum mânat de un spirit de revanșă asupra istoriei, care probabil că animă și o parte din rușii care au trăit acea epocă.

Putin este născut în 1952 și există o parte din ruși, poate puțin mai în vârstă ca el, care au aceeași imagine, sunt în același delir, dacă pot spune asta. Știți, există o glumă sovietică potrivit căreia  Uniunea Sovietică se învecinează cu cine vrea ea.

Mihaela Dedeoglu: Credeți că decide singur?

Thierry Wolton: Cred că are o putere destul de solitară. Știți acea imagine frapantă care a făcut înconjurul lumii, în care-l vedem așezat la biroul său într-o sală imensă, și la 15 metri de el stau în semicerc membrii consiliului său de securitate. Este incredibil!

Când am văzut această fotografie, mi-am spus că acest om trebuie să fie cumva nebun dacă funcționează așa. Este o dimensiune de boală aici, și încerc să explic ce vreau să spun, pentru că încerc practic și eu să înțeleg pe măsură ce vorbesc cu dumneavoastră.

O să fac o mică întoarcere în timp. Acum câțiva ani am publicat o carte despre cum a ajuns Putin la putere. Am fost surprins când a fost ales prima dată în 2000 și a ajuns la Kremlin, știți că exista o ceremonie în care se deschid porțile în fața persoanei care intră, flancată de gărzile oficiale în poziție de salut, ei bine păstrez în minte imaginea lui de atunci, un omuleț, invadat de puterea care-l aștepta, un puști, practic.

Dacă veți regăsi aceste imagini, o să vedeți, sunt frapante. Un băiețel strivit de strălucirea Kremlinului. Apoi, știți că puterea ți se urcă la cap. Și încetul cu încetul și-a întărit puterea, a avut nevoie însă de vreo 10 ani ca să-și consolideze poziția și din 2010 - 2012 este singurul care comandă. O putere solitară care trebuie mereu consolidată. Este complet singur, singurul care decide. Fiind un sistem clasic de dictatură, anturajul lui îi spune doar ce vrea să audă.

De aceea sunt ferm convins că în ceea ce privește invazia Ucrainei, pe care și-o dorea el singur, cu siguranță în ciuda unor opinii contrare din jur, am auzit cu toții de altfel acel dialog cu șeful serviciului secret, care nu era foarte favorabil operațiunii și pe care l-a pus la punct imediat, ei bine cred că este singurul care decide și a fost intoxicat probabil de un anturaj care nu a vrut să-l dezamăgească și i-a spus: nicio grijă, îi venim de hac armatei ucrainene în doi timpi și trei mișcări, în trei zile suntem la Kiev.

Mihaela Dedeoglu: " KGB la putere. Sistemul Putin" este titlul cărții pe care ați publicat-o în 2008. Și într-adevăr, Putin este un fost KGB-ist, unde este acum KGB-ul?

Thierry Wolton:: Este peste tot. Ei sunt moștenitorii sistemului. Pe scurt, când sistemul s-a prăbușit în 1991, KGB-ul a reușit să pună deoparte foarte mulți bani, valize pline de dolari au plecat spre Elveția și alte paradisuri fiscale, și tot ce-și doreau, cei de la KGB, era să se reîntoarcă la putere. A fost nevoie de ceva timp, unii dintre ei s-au îmbogățit, unii oligarhi de exemplu, care de fapt nu provin din KGB ci mai degrabă din tineretul comunist, de altfel toți oligarhii de astăzi au făcut parte din tineretul comunist.

Deci au reușit sa profite de aceste rezerve puse deoparte ca să răscumpere întreprinderile, care acum nu mai valorau doi bani. Toți cei care au făcut avere în acea perioadă, Abramovitch, Deripaska, și alții care între timp au murit pentru că nu mai erau pe placul puterii, așa s-au îmbogățit.

Ei nici nu mai sunt niște adevărați KGB-iști, sunt acum niște mafioți KGB-iști cum îi numesc eu, pentru că principala lor grijă este să-și umple buzunarele. Au pus mâna pe țara întreagă, au jefuit-o complet, sunt la Gazprom, conduc toate întreprinderile...

În cartea pe care ați citat-o, la sfârșit este o organigramă care aduce în lumină ceva frapant: lucrurile au rămas la fel, cu mici excepții. Făcusem o listă cvasicompletă a oamenilor din anturajul lui Putin și arătasem modul în care toți erau parte din sectoarele cheie ale economiei, ale puterii etc. Această rețea este de maxim 50 de persoane și continuă să conducă Rusia.

Mihaela Dedeoglu: Dar dacă KGB-ul este cel care decide, atunci nu vorbim cu cine trebuie astăzi în Rusia, nu cu Putin trebuie discutat, ci cu KGB?

Thierry Wolton: Ei bine, speranța mea, și eu sunt un optimist din fire, poate greșesc, dar ce se poate întâmpla este că sancțiunile occidentale vor costa Rusia excesiv de scump, Rusia o să fie practic îngenuncheată. Și la un moment dat toți cei care s-au îmbogățit pe spinarea Rusiei vor spune că prețul a ajuns să fie mult prea mare, trebuie să spunem stop.

Însă Putin este în nebunia lui, nu poate da înapoi, altfel ar fi ridiculizat. El este condamnat să meargă înainte. Deci n-o să se lase. I se poate întâmpla ceva, un accident, poate fi destituit, este posibil. Ca și Hrușciov, care a fost dat la o parte dintr-odată de acoliții lui Brejnev în 1964, când nimeni nu se aștepta.

Tot așa, într-o zi, poate să aibă loc o ședință a FSB, îi pun pistolul la tâmplă și este înlocuit cu altcineva. Este ca o tradiție în această țară, iată care este speranța mea. Asta nu înseamnă că cel care-i va lua locul va fi mai bun, dar asta este altceva.

Mihaela Dedeoglu: Dar teroarea... Au fost publicate articole despre armata rusă, mărturii ale militarilor din Ucraina care sunt azi prizonieri și care vorbesc despre o situație absolut catastrofală, tratamente inumane aplicate militarilor...

Thierry Wolton: Da, aveți dreptate, în această armată dreptul războiului nu există, și asta este o moștenire a Uniunii Sovietice. Este oribil ce spun acum, dar dacă această armată va reuși cu adevărat să cucerească Ucraina, îi plâng pe ucraineni și mai ales pe ucrainence, pentru că vor fi sute de violuri, este clar. Nu se va ști neapărat dar o vor face, este în obiceiurile lor, un mod să-i umilească pe oameni, face parte cumva din regulile "jocului".

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată cum se construiește un militar sovietic, cum se construiește un militar rus. Este umilit în permanență de superiorii lui, se consideră că cu cât va fi mai umilit cu atât va fi mai puternic.

Soldatul rus de astăzi, care este o moștenire a soldatului sovietic, este extrem de dur, așa a fost instruit, nu este foarte uman, dacă pot spune asta, sigur presupunând că există umanitate în armată în vremuri de război.

Este gata, din păcate, să facă multe, mai ales dacă întâmpină opoziție. Și se va cultiva un val de ură imensă în rândul armatei ruse împotriva ucrainenilor, iar bietul soldat sau bietul civil care va cădea pe mâinile lor va trece prin momente dificile, ca să nu spun mai mult.

Mihaela Dedeoglu: Ce scenarii vedeți în acest moment?

Thierry Wolton: Cred că va merge până la capăt. Nu cred că va renunța. Asta numai dacă nu cumva în negocieri ucrainenii sunt de acord cu dezarmarea și cu plecarea lui Zelenski. Dar asta nu pare să fie deloc tendința în Ucraina, nici pentru armată, nici pentru conducători, nici pentru popor. Deci cred că putem renunța la acest scenariu.

Mihaela Dedeoglu: Spuneți că va merge până la capăt, dar până la ce capăt?

Thierry Wolton: Adică până la frontierele cu Polonia și România. Nu va trece de ele însă pentru că ar însemna să atace NATO, și-ar asuma un risc considerabil, pentru că în conformitate cu articolul 5, dacă un membru NATO este atacat, toți ceilalți membri trebuie să-i vină în ajutor. Deci dacă ar trece frontiera cu Polonia sau cu România sau cu Ungaria, care sunt țări membre NATO, atunci am fi într-o situație complet diferită, practic de război mondial.

Nu știu dacă nebunia lui ar merge până acolo, deși cu nebunia nu se știe niciodată. Oricum sper ca nu vom avea de înfruntat acest gen de nebunie. Cred că vrea să pună mâna
pe Ucraina de la A la Z, până la frontiera vestică cea mai îndepărtată, și să instaleze un guvern aservit și o ocupație militară. Dar acesta este un scenariu catastrofă.

Ceea ce nu este deloc ușor, pentru că nu este ușor să controlezi o țară atât de mare, de peste 600.000 km2, cu o populație care este împotriva invaziei și este gata să reziste. Sunt sigur că sunt foarte mulți cei care sunt gata să reziste. Se va produce un fel de hărțuire militară, cam cum a fost în Afganistan sau în Vietnam împotriva americanilor, pentru că vor avea populația împotriva lor.

În rezumat, eu cred că Putin a pierdut. Pare un raționament foarte foarte optimist. Sigur asta dacă nu apasă pe
butonul nuclear și declanșează un război mondial. Despre asta nu am ce să mai spun, doar să mă pun la adăpost cum va face toată lumea. Cred însă că dacă rămâne cu această viziune inițială, că vrea să pună mâna pe Ucraina, s-o neutralizeze, ca să nu aibă probleme la frontiere, cred că este pierdut.

Pentru că a declanșat un mecanism fatal, față de Ucraina pentru că ucrainenii nu se vor da bătuți chiar dacă sunt striviți, dar și față de occidentali care nu se vor putea dezice și vor continua sancțiunile, ceea ce va face ca economia rusă să fie complet îngenuncheată. În acest sens, un alt scenariu posibil ar fi să avem încredere în poporul rus, care trebuie să fie foarte supărat pe conducătorul său și rușinat de ceea ce se întâmplă, și la un moment dat, chiar dacă există teroare, există KGB, există o poliție foarte puternică, poate izbucni o revoltă. Știți că de revoltele populare le este frică tuturor, chiar și celor mai mari dictatori.