Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Daniel Zamfir (PSD), despre proiectul de OUG pe energie: Nu putem accepta o soluție care falimentează statul

Daniel Zamfir PSD pensii PNRR.jpg

Daniel Zamfir: Oamenii nu vor rămâne descoperiți în această perioadă
Daniel Zamfir: Oamenii nu vor rămâne descoperiți în această perioadă
Sursa imaginii: 
Facebook/Daniel Zamfir

Statul trebuie să intervină în mecanismul de formare a prețului la energie, declară la RFI președintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir (PSD). ”Nu putem accepta o soluție care falimentează statul”, afirmă social-democratul, care critică proiectul de OUG pe energie.

Daniel Zamfir susține că plafonarea prețurilor la energie și gaze în varianta propusă de ministrul Virgil Popescu ar falimenta statul: ”Sper din suflet ca astăzi la întâlnirea coaliției să se ajungă la o soluție, pentru că schema propusă de ministrul Virgil Popescu nu este altceva decât o suveică, cu o povară masivă pe buget și pe populația care nu beneficiază de această plafonare, nu se încadrează în acele plafoane (...). Sistemul ăsta pe care l-a propus acum ministrul Energiei este fix un sistem tip CARITAS, în care doar populația și statul pierd, în timp ce ceilalți actori din piața de energie câștigă enorm pe baza acestor prețuri speculative. Ceea ce ne îngrijorează pe noi este că nu s-a calculat nici un fel de impact în această Ordonanță, pentru a se vedea dacă supraimpozitele care se aplică pentru producătorii de energie acoperă necesarul pentru a susține această schemă. Or din calculele noastre a rezultat că impactul bugetar este aproximativ de 40 de miliarde de lei. Or chiar nu putem să falimentăm statul, pentru a acoperi aceste prețuri”.

Senatorul PSD crede că trebuie intervenit în mecanismul de formare a prețului: ”Știți ce nu este făcut și ce trebuie să facem? Nu se intervine structural pentru stoparea speculei, pentru că dacă nu intervii în mecanismul ăsta speculativ de formare a prețului, toată povara se va transfera pe buget și pe cei care nu beneficiază de schemă (...). Nu putem accepta o soluție care falimentează statul”.