Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Daniel Zamfir: Reducerea CAS ar însemna scăderea cu 20% a bugetului de pensii

Daniel Zamfir PSD OUG energie.jpg

Daniel Zamfir, critic la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu: E veriga slabă din Guvern
Daniel Zamfir, critic la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu: E veriga slabă din Guvern
Sursa imaginii: 
Facebook/Daniel Zamfir

PSD respinge proiectul propus de PNL privind reducerea CAS de la 25% la 20%. Președintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir, spune la RFI că o măsură de acest gen ar duce la o diminuare a bugetului de pensii cu 20 de procente, un lucru inacceptabil, în opinia sa.

Daniel Zamfir critică proiectul PNL privind reducerea CAS de la 25% la 20%: ”Aici, vreau să se hotărască până la urmă domnul Cîțu și chiar PNL, în situația asta, dacă reducerea cu 5% a CAS-ului, deci de la 25% la 20%, înseamnă practic o reducere cu 20% a bugetului asigurărilor sociale, bugetul de pensii. Așadar, sigur, reducerea cu 5% ar însemna 317 lei în plus la toți salariații, dar reducerea cu 20% a bugetului de pensii, că despre asta este vorba, de acolo se iau acești bani, va însemna o scădere a pensiilor sau o creștere a deficitului bugetului de pensii. Ce înseamnă o creștere a deficitului? Să ne împrumutăm. Păi, hai să ne hotărâm când suntem cinstiți și când suntem ipocriți. Ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, pentru că iată, avem nevoie să ne împrumutăm sau reducem acest CAS ca să creem acel deficit?”.

Senatorul PSD spune că proiectul PNL de reducere a CAS cu 5% este inacceptabil: ”Încă o dată, toate lucrurile astea sigur că sunt bune, eu nu cred că se îndoiește cineva că PSD nu vrea să crească veniturile oamenilor, știți bine că ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut de când am intrat la guvernare și ăsta este un obiectiv major al politicii PSD, creșterea veniturilor oamenilor. Or nu poți să crești pe o parte veniturile salariaților și să diminuezi veniturile pensionarilor, lucrul ăsta nu este acceptabil”.

 
Daniel Zamfir, despre reducerea CAS cu 5%