
Politică
Ce motive ar avea China să ajute militar Rusia? Nu prea multe (analiză France24)
xi_jinping_putin1.jpg

Acesta este noul spectru vehiculat de Statele Unite: o axă militară Rusia-China pentru a termina cât mai repede cu Ucraina. Moscova a cerut Beijingului un ajutor militar, au afirmat mai multe media americane, citând "oficiali" din administrația Biden. China ar fi "răspuns", potrivit CNN, dar fără a preciza în ce direcție.
"Suntem foarte atenți cu privire la nivelul și forma de sprijin pe care China îl acordă de fapt Rusiei", a declarat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA.
"Parteneriat fără limite”?
"Aducem la cunoștință în mod direct și privat Beijingului că vor exista consecințe pentru orice țară care oferă sprijin Rusiei pentru a o ajuta să depășească sancțiunile impuse de comunitatea internațională", a declarat Jake Sullivan.
După mai bine de două săptămâni de lupte, timp în care Rusia nu a reușit încă să preia controlul Ucrainei, o întărire militară din partea Chinei i-ar îngrijora pe aliații Kievului. La urma urmei, Beijingul și Moscova și-au consolidat, de-a lungul anilor, cooperarea militară până în punctul în care o "alianță" între cele două țări a fost menționată în toamna anului 2021, după exerciții militare comune în nordul Chinei.
Chiar înainte de începerea războiului din Ucraina, China a susținut ideea unui "parteneriat fără limite" într-un document semnat cu Rusia, ceea ce a fost văzut ca un semnal că în jurul celor două puteri se formează un front anti-occidental.
Beijingul a negat rapid acuzațiile privind o apropiere militară. "Aceasta este dezinformare americană", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de Financial Times.
Dincolo de dezmințirile oferite de chinezi, acuzațiile americane sunt "surprinzătoare", spune Zeno Leoni, specialist în relațiile internaționale ale Chinei la King's College London, contactat de France 24. Informațiile care circulă în acest moment nu sunt clare. Vorbim de sprijin operațional, de livrări de arme sau de echipamente?", întreabă retoric Antoine Bondaz, specialist în probleme de securitate chineză la Fundația pentru Cercetare Strategică (FRS), contactat de France 24.
În plus, Rusia este cea care livrează în mod tradițional arme și cunoștințe militare Chinei, "și nu invers", subliniază Zeno Leoni. În ultimii ani, Moscova chiar și-a mărit considerabil vânzările de arme către Beijing.
Armata Populară Chineză de Eliberare "a căutat, de asemenea, să dobândească experiență operațională în ultimii ani prin efectuarea de exerciții cu armata rusă", spune Leoni.
Muniție sau drone?
Dar asta nu înseamnă că China nu ar avea absolut nimic de oferit Moscovei pentru a o ajuta. În primul rând, "Rusia începe să rămână fără rachete de croazieră și fără muniție pentru avioanele sale de luptă", spune Gustav Gressel, specialist în probleme militare rusești la Consiliul European pentru Relații Externe, contactat de France 24. Două domenii în care China ar putea, în teorie, să sprijine mecanismul de război rusesc.
De asemenea, Beijingul a cheltuit mult mai mult decât Rusia pentru a-și moderniza armata, a cheltuit cu o viteză amețitoare. Atât de mult încât armata chineză și-a depășit fratele mai mare rus în unele domenii. "Acest lucru este valabil în special în domeniul dronelor, al navelor mici de luptă și al tehnologiei rachetelor hipersonice", spune Zeno Leoni.
Nu este clar că aceste arme sofisticate sunt ceea ce îi lipsește cel mai mult Rusiei în prezent. "Rusia pare să sufere mai puțin de o problemă de superioritate tehnologică sau de armament și mai degrabă de o preocupare pentru organizare, moral și comunicare", notează cercetătorul de la King's College London.
Cel puțin, dronele chinezești ar putea "fi folosite pentru a sprijini trupele terestre în timpul luptelor care se vor intensifica în mediul urban", notează Zeno Leoni. Dar este totuși necesar "să avem piloți care să știe să manevreze aceste aparate", spune Helena Legarda, specialistă în probleme de apărare chineză la Institutul Mercator pentru Studii Chineze (Merics) din Berlin, contactată de France 24. Dacă soldații ruși trebuie să petreacă săptămâni întregi pentru a se familiariza cu aceste drone, acestea nu vor fi de mare ajutor într-un război pe care Rusia încearcă să îl încheie rapid.
O situație jenantă
Chiar și în cazul echipamentelor care sunt ușor de folosit fără instruire, cum ar fi camioanele sau armele, "China nu are niciun interes să le trimită în Rusia", spune Antoine Bondaz. "A condamnat cu fermitate livrarea de arme către Ucraina de către țările occidentale, nu văd Beijingul contrazicându-se și făcând același lucru cu Rusia", subliniază acest specialist în politica Chinei.
"De la începutul războiului din Ucraina, Beijingul a încercat să fie cât se poate de neutru, încercând în același timp să își mențină apropierea diplomatică față de Rusia. Dar, prin livrarea de arme, China ar alege în mod clar o tabără, ceea ce ar avea un cost politic semnificativ, în special afectând relațiile sale cu Europa", rezumă Helena Legarda.
Trimiterea de echipamente militare în Rusia implică, de asemenea, un risc tehnologic pentru Beijing. "Dacă vorbim de o dronă sau de o rachetă, de exemplu, China nu ar fi cu siguranță încântată de ideea că aceste arme avansate ar putea ajunge în mâinile Ucrainei sau ale Europei [care le-ar putea studia]", spune specialistul de la Merics.
Nu doar China este dezinteresată să furnizeze arme Rusiei. Moscova ar avea, de asemenea, multe de pierdut în această afacere. "Ar fi o recunoaștere uriașă a slăbiciunii armatei ruse, pentru că înseamnă că nu este capabilă să învingă Ucraina de una singură", notează Antoine Bondaz.
El nu ar fi surprins dacă Washingtonul ar fi divulgat intenționat aceste informații pentru a "semăna îndoiala în mintea militarilor ruși și pentru a crea un sentiment de eșec".
Aceste informații "pun și Beijingul într-o situație dificilă chiar înainte de întâlnirele diplomatice la nivel înalt care se prefigurează", adaugă Antoine Bondaz. Statele Unite ar putea încerca să se folosească de acuzațiile privind o cerere de asistență militară din partea Rusiei pentru "a forța China să spună oficial că nu furnizează arme Moscovei", spune Helena Legarda.
Există două scenarii: fie China furnizează echipamente Rusiei în mod clandestin, iar dacă va fi prinsă, va fi discreditată pe scena internațională. Sau se gândea la acest lucru și, fiind obligată să ia o poziție publică, îi va fi mai greu să acționeze altfel. În orice caz, este o afacere bună pentru Washington.
Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de France 24.