A început lupta pentru Odesa

plaja_odesa.png

Sursa imaginii: 
© Mehdi Chebil/France 24

Autoritățile din Odesa acuză forțele rusești că luni dimineața au declanșat un atac asupra unor clădiri rezidențiale din apropierea orașului. Este primul atac asupra portului de la Marea Neagră.

Consiliul orașului a anunțat că nu au fost victime în urma loviturilor care au provocat mai multe incendii.

„Este vorba despre clădiri rezidențiale unde locuiesc oameni pașnici”, a spus primarul orașului Odesa, Gennadiy Trukhanov.

Rusia a negat faptul că atacă obiective civile.

Orașul Odesa este considerat a fi o țintă cheie pentru forțele lui Vladimir Putin în condițiile în care portul este principala poartă de intrare a mărfurilor în Ucraina.

Ucraina nu mai are alte porturi importante și pierderea orașului Odesa ar însemna că Rusia controlează tot țărmul Mării Negre.

De asemenea, capturarea Odesei de către ruși va avea efecte negative și asupra țărilor vecine deoarece rușii vor avea posibilitatea să deschidă un coridor terestru până în regiunea separatistă Transnistria care dorește să se desprindă de Republica Moldova. Regiunea adăpostește 1.500 de soldați ruși.