Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Președintele Elveției, la Chișinău:”Vom oferi 2 mln de franci pentru lupta împotriva corupției și a crea o țară prosperă”

277157658_271873665119158_418410968700712295_n.jpg

Președintele Elveției, Ignazio Cassis, și președinta R.Moldova, Maia Sandu
Sursa imaginii: 
Președinția R.Moldova

R.Moldova este vizitată de tot mai mulți șefi de stat care vin să-și exprime sprijinul și solidaritatea pentru ceea ce face țara în gestionarea crizei refugiaților, în urma invaziei ruse în Ucraina, dar și pentru a oferi ajutor financiar R.Moldova. Președintele Elveției, aflat marți într-o vizită la Chișinău, a anunțat că țara sa va oferi R.Moldova 2 mln de franci ”pentru a lupta cu corupția și a crea o țară prosperă”. 

Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, aflat în prima vizită efectuată de un șef de stat elvețian în R.Moldova, a menționat, după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, că suntem în fața unei provocări considerabile. În același timp s-a arătat impresionat de solidaritatea de care dau dovadă cetățenii moldoveni pentru a-i ajuta pe ucrainenii fugiți de război. ”Sunt impresionat de eforturile pe care țara voastră mică le face. Vreau să-mi exprim recunoștința Elveției și să anunț că vom oferi 2 milioane de franci pentru a lupta împotriva corupției și a crea o țară prosperă”, a afirmat Ignazio Cassis.

Totodată, Ignazio Cassis a spus că Elveţia este gata să-şi deschidă pieţele pentru producătorii moldoveni şi doreşte să aibă un acord de liber schimb cu Moldova.

Ignazio Cassis a adus mulţumiri şi pentru susţinerea acordată Ambasadei Elveţiei din Ucraina, angajaţii căreia urmează să ajungă la Chişinău.

Cei doi șefi de stat au discutat despre suferința prin care trece poporul ucrainean, reafirmându-și sprijinul pentru dialog și pace, și solidaritatea față de cei care au fugit de război. Totodată, Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul umanitar oferit de Elveția în gestionarea fluxului de refugiați și pentru susținerea financiară în valoare de 2 milioane de franci.

În cadrul întrevederii, Sandu și Cassis au discutat și despre cooperarea bilaterală. Președinta Maia Sandu a vorbit despre importanța semnării unui acord de liber schimb dintre Moldova și țările Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA), care ar oferi oportunități suplimentare de export pentru produsele moldovenești, în special, în contextul regional existent și al necesității stringente de reorientare a acestora. ”În cei 30 de ani de relații diplomatice dintre țările noastre, Elveția a sprijinit numeroase proiecte în domenii ca dezvoltarea locală, sănătatea, educația, turismul rural sau migrația. Avem o bună cooperare la nivel economic”, a conchis Maia Sandu. 

Polonia promite un credit fără dobândă în valoare de 20 mln euro pentru gestionarea crizei economice din R.Moldova

Să spunem că, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni o întrevedere cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. Cei doi șefi de stat au discutat despre situația de securitate din regiune, cauzată de războiul devastator din Ucraina, și despre crizele în lanț provocate de acesta. În cadrul discuțiilor demnitarii și-au reafirmat aspirația comună pentru dialog și restabilirea păcii, totodată exprimându-și speranța că luptele vor înceta, iar oamenii vor putea reveni în patria lor, pentru a-și reconstrui țara.

”Și Moldova, și Polonia sunt țări învecinate cu Ucraina, cu profunde legături istorice, interumane și economice. În ultimele trei săptămâni și Moldova, și Polonia găzduiesc un număr foarte mare de refugiați, cărora le-am oferit adăpost și siguranță”, a menționat  Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a mulțumit președintelui Andrzej Duda pentru împrumutul fără dobândă în valoare de 20 de milioane de euro, care va fi oferit țării noastre, dar și pentru suportul politic în cadrul instituțiilor europene și pentru parcursul nostru european. Președinta Maia Sandu a apreciat disponibilitatea Poloniei de a susține Republica Moldova în demersul de a deschide piața Uniunii Europene pentru exportatorii moldoveni care, din cauza războiului, au pierdut piețele din Est. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre ajutorul Elveției pentru R.Moldova