Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Venezuela lui Nicolas Maduro: O economie anemică, menținută în viață cu dolari de la ”imperialiști”

venezuela.jpg

Dolari și bolivari în casa de marcat a unui comerciant din Caracas, Venezuela, 13 ianuarie 2022
Sursa imaginii: 
CRISTIAN HERNANDEZ AFP via France24

Surpriză ! Bolivarul, moneda Venezuelei afectată de hiperinflație este relativ stabilă din luna octombrie după ani de devalorizare continuă. Asta pentru că statul a introdus în ultimii ani miliarde de dolari din împrumuturi în piață pentru a reduce inflația și a revigora comerțul, transmite France24.

Conform firmei de consultanță Aristimuño Herrera & Asociados, Banca Centrală a Venezuelei (BCV) a introdus 2,2 miliarde de dolari în piață doar în ultimele 5 luni, sporind de oferta de dolari, simbolul imperialismului american, atât de detestat de regimul dictatorial al lui Nicolas Maduro.

În 2019, confruntată cu lipsuri generalizate, cu o hiperinflație paralizantă și cu o economie lentă, Caracas, după 15 ani de interdicție, a luat o decizie radicală, permițând circulația dolarului în paralel cu bolivarul.

Numerarul în bolivari este în creștere, dar numerarul în dolari - care circulă în mare parte în afara sistemului bancar - este de peste patru ori mai mare, potrivit estimărilor private.

Inflația anuală rămâne cea mai mare din lume, de 686% în 2021, potrivit BCV, dar departe de nivelul incredibil de 130.000% în 2018, 9,585% în 2019 și 3.000% în 2020.

,,Prin punerea în circulație a mai multor dolari decât cererea, se generează stabilitatea cursului de schimb", a declarat César Aristimuño pentru AFP.

Fără a dezvălui sumele, BCV recunoaște 29 de ,,intervenții" din octombrie 2021, data noii conversii monetare. Autoritățile au eliminat apoi șase zerouri din bolivar (1 milion devenind 1 bolivar) din motive contabile, promițând în același timp să restabilească încrederea în moneda locală.

În același timp, Caracas a introdus o taxă de 3% pe tranzacțiile cu valută și criptomonede.

,,Moneda legală este și va rămâne bolivarul", a subliniat vicepreședintele venezuelean Delcy Rodriguez, care este și ministrul  economiei.

 

Cum rămâne cu rezervele ?

Din luna octombrie, cursul oficial al dolarului a trecut de la 4,18 la 4,34 bolivari, o depreciere aproape neglijabilă de 3,69%, după ce ajunsese la 76% în 2021 până la conversie și la peste 95% în 2018, 2019 și 2020.

Însă, după cum observă, Henkel Garcia, director al Econometrica, această politică de investire de dolari este posibilă doar datorită dimensiunii ,,mici" a economiei, cu un Produs Intern Brut (PIB) care a scăzut cu peste 80% între 2013 și 2020. Acesta și-a revenit, potrivit guvernului, la 4% în 2021.

,,Problema este să știm cât timp putem menține această politică de investire de dolari’’, evidențiază el.

Unii acuză guvernul că "arde" rezervele internaționale, dar ambii experți consideră că dolarii puși în circulație provin din creșterea veniturilor din petrol.

După ce și-a văzut producția scăzând de la 3 milioane de barili/zi (2014) la 400.000 de barili în 2020 (un record negativ absolut), producție începe să urce din nou: 680.000 în 2021, potrivit Opep, beneficiind și de creșterile de prețuri din ultima perioadă.

BCV raportează rezerve de 10,8 miliarde de dolari, mai puțin de jumătate din rezervele din 2014. Aceasta include cele 5 miliarde de dolari alocați, dar încă neplătiți Venezuelei din cauza crizei politice, de către Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru a spori lichiditățile în timpul pandemiei Covid-19.

În timp ce investirea de dolari are efecte benefice, există și câteva ,,daune colaterale", evidențiază dl Aristimuño. Inflația rămâne foarte ridicată, iar cursul de schimb nu evoluează prea mult, puterea de cumpărare a dolarului tinde să scadă...

Pe de altă parte, aspect ce trebuie evidențiat, ,exporturile scad în raport cu importurile.

Carlos Fernandez Gallardo, președintele Fedecamaras este îngrijorat: ,,există o creștere a costurilor în dolari pentru producători, cu un efect periculos asupra consumatorului", spune el, subliniind că parcul industrial funcționează la 27% din capacitatea sa. ,,Ce se întâmplă dacă acești dolari dispar?"

În 2018, pentru a combate inflația, autoritățile au majorat rata rezervelor minime obligatorii pentru bănci la 85% pentru a limita crearea de bani. Acest lucru a contribuit la scăderea și mai mult a creditului, care se afla deja în cădere liberă odată cu prăbușirea bolivarului.

Venezuela este acum un pitic în ceea ce privește creditarea, cu 140 de milioane de dolari în 2021, față de 14 miliarde de dolari în țara vecină Columbia.

Conștient de faptul că creditul, investițiile și creșterea economică sunt strâns legate, guvernul a dat puțin înapoi în februarie, autorizând împrumuturi indexate în dolari în anumite condiții și reducând rezervele obligatorii la 73%. Scopul este de a sprijini creșterea economică și de a evita o spirală inflaționistă.

 

Traducere de Antonia Dinu, după articolul publicat de France24