
Politică
Un summit de lucru ucraineano-polono-baltic, pe timp de război, la Kiev
ap22099556332863.jpg

Unii ar spune că aceste vizite din ultimele săptămâni ale liderilor europeni la Kiev sunt mai degrabă acte de pelerinaj politic cu scopul de a peria imaginea liderilor care întreprind astfel de vizite. Atâta doar că toate vizitele la vârf de la Kiev de până acum au fost însoțite de pachete generoase de ajutor militar și logistic, însă ajutoare care nu întotdeauna sunt menționate în conferințe de presă sau comunicate oficiale. În timpul precedentelor vizite ale premierilor Slovaciei și Marii Britanii de exemplu, au urmat anunțuri despre livrări deja consumate de armament greu în Ucraina, includem în aceste liste sisteme de apărare anti-aeriană S-300 și 16 obuziere de distanță lungă din partea Slovaciei, sau 120 de transportoare blindate de ultimă generație, zeci de obuziere de distanță lungă și sisteme de rachete anti navă ”Harpoon” din partea Marii Britanii.
Aceste ajutoare sau, mai bine zis transferuri de armament greu, necesită coordonare minuțioasă în prealabil, inclusiv din punct de vedere politic la nivelul alianței NATO. Unele transferuri de armament necesită și o pregătire contra timp, fiindcă adesea armamentul greu transferat Ucrainei este tehnologizat sau computerizat și necesită o anumită pregătire specială. Grosul acestor transferuri de tehnică militară, muniție și ajutor logistic se face prin Polonia, țară care în acest moment face parte dintr-un grup select de trei jucători internaționali – se mai are în vedere Statele Unite și Marea Britanie - care conduc în această contra-cursă de livrare a unui ajutor militar cât mai consistent în timp util, adică înaintea ofensivei ruse din Donbas, așteptată în următoarele săptămâni. Din acest nucleu dur de state susținătoare fac parte și cele trei state baltice, însă acestea au posibilități materiale limitate prin comparație.
Anticipând bătălia pentru Donbas
Suntem, așadar, în momentul unei ferestre de oportunitate care va mai dura probabil încă două săptămâni. Aceasta este caracterizată de o intensitate relativ redusă a ostilităților militare și a redislocării trupelor militare pentru a pregăti ceea ce mulți experți militari numesc principala bătălie a războiului ruso-ucrainean. Acum este momentul de a face donații de armament Ucrainei în speranța că Ucraina va ieși victorioasă din bătălia ce urmează.
Spațiul mediatic internațional abundă deja în relatări despre prima partidă de 100 de tancuri T-72 transferate în Ucraina. Deși guvernul polonez nu comentează aceste relatări, nici nu le neagă, mulți experți militari susțin că în ultima săptămână depourile de tancuri din regiunea Lublin din Polonia brusc au fost golite, iar în zona Donbasului de partea ucraineană brusc este observat un număr similar de tancuri de același tip și de aceeași modificație.
Așadar transferul de tancuri poloneze T-72 corelează strâns cu observațiile din teren. Aceeași experți susțin că în același pachet de ajutor militar polonez ar intra deja și mai multe zeci de lansatoare modernizate de artilerie reactivă de tip BM-21. Evident din acest pachet fac parte și cantități impresionante de muniție. Se presupune că în viitorul apropiat Polonia va mai transfera un pachet comparabil de tancuri, obuziere de distanță lungă și muniție. De partea lor, cele trei state baltice, având resurse vădit limitate, furnizează în continuare armament ușor și muniție, dar și suport logistic și medical Ucrainei anticipând bătălia care va produce multe pierderi umane și va necesita un suport medical corespunzător.
Trebuie să adăugăm în contextul vizitei celor patru președinți de astăzi, că din acest grup ar fi trebuit să facă parte și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Dar, încă de ieri, Volodîmîr Zelenski a declarat că prezența președintelui german nu este o idee prea bună. Zelenski îi reproșează lui Steinmeier atitudinea favorabilă din trecut față de regimul lui Putin, atitudine supranumită ”Putin Versteher”, adică un lider care a încercat să-l îmblânzească pe Putin în pofida gravelor încălcări ale valorilor umane comise de dictatorul rus. În același timp, Zelenski a declarat că îl așteaptă oricând pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, pentru a discuta un potențial transfer de armament greu din Germania în și pentru Ucraina.