Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: Albania pregătită pentru începerea negocierilor de aderare la UE

albania_ue.jpg

Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, va vizita Albania în data de 28 aprilie a.c.
Sursa imaginii: 
Delegația Uniunii Europene în Albania - Twitter / EU în Albania

Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a aprobat recent Raportul de evaluare a progreselor realizate de Albania în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, în perioada următoare urmând a fi stabilită data primei reuniuni interguvernamentale pentru începerea efectivă a negocierilor de aderare, transmite publicația Albanian Daily News.

S-au înregistrat 66 de voturi pentru, 4 contra și 3 abțineri, precizează sursa citată

Raportorul PE pentru Albania, Isabel Santos, a declarat că ”Albania este și rămâne un partener strategic, fiabil și angajat, care continuă să avanseze pe calea reformelor fundamentale și a îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru începerea negocierilor de aderare”.

Raportul precizează de asemenea că ”deputații europeni și-au exprimat regretul că negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord nu au început încă”, în condițiile în care ”cele două țări îndeplinesc deja condițiile stabilite de Consiul European”, iar ”o nouă amânare ar constitui un risc serios la adresa politicii de lărgire a UE în ansamblul ei.”

”Aderarea Albaniei la Uniunea Europeană depinde însă de continuarea reformelor durabile și ireversibile în domenii politice cheie. Albania trebuie să continue și să-și intensifice eforturile pentru consolidarea și funcționarea sistemului judiciar, a statului de drept și a economiei, responsabilizarea societății civile, lupta împotriva corupției, garantarea libertății presei, garantarea drepturilor minorităților, inclusiv a minorității LGBTQI”, se mai arată în raport.

 

Ungaria: ”Inginerii” imobiliare pe malul Lacului Balaton

Autoritățile guvernamentale au acordat avizele necesare pentru demararea unui proiect de reabilitare a unei importante zone rezidențiale de pe malul Lacului Balaton, care include o fostă casă de odihnă a Partidului Comunist, Clubul Aliga și alte câteva ansambluri rezidențiale de lux. Decizia a stârnit protestele ale localnicilor care spun că punerea în aplicare a proiectului va bloca accesul publicului la plajele de pe malul lacului, transmite publicația maghiară Telex.

Pro-Mot Hungária Kft, societatea care deține majoritatea imobilelor din zona rezidențială este controlată indirect, prin intermediul altor societăți, de doi oameni ai regimului Orban: miliardarul Lőrinc Mészáros, considerat unul din cei mai bogați oameni din Ungaria și de István Tiborcz, care nu este altcineva decât ginerele lui Viktor Orban, precizează publicația citată.

Comunitatea locală din Balatonaliga spune că în urma lucrărilor drumurile de acces către plajă vor fi ”privatizate” iar accesul va fi restricționat, la fel cum era în vremea comunismului, iar promisiunile oficialităților că acest lucru nu se va întâmpla nu valorează ”nimic”.

 

Slovacia: Construcțiile ilegale de lângă lacul Ruzin vor fi demolate

Agenția națională pentru gestionarea apelor a început acțiunea de demolare a construcțiilor ilegale de pe malurile lacului Ruzin, unul din cele mai mari lacuri din țară și principala sursă de apă potabilă pentru regiunea Kosice, transmite publicația aktuality.sk.

Într-o primă etapă vor fi demolate 20 dintre cele 197 de construcții ilegale din zonă. În paralel, organizațiile civice au demarat o acțiune de colectare a deșeurilor în urma căreia au fost strânse până acum cca două tone de deșeuri.

”Am început să trimitem avize proprietarilor din data de 14 aprilie. Acțiunea de demolare în sine va începe din 15 mai a.c.”, a anunțat un purtător de cuvânt al Agenției.

Demolarea construcțiilor ilegale și curățarea lacului fac parte dintr-un proiect mai amplu intitulat ”Călătorii în natură”. ”Lacul și împrejurimile au un un potențial turistic excepțional, pe tot parcursul anului, de aceea curățarea zonei este foarte importantă pentru noi. Vom organiza trasee turistice și călătorii cu trenul, trasee pentru biciclete, excursii cu vaporașul sau caiac canoe, acțiuni recreative destinate special copiilor și multe altele”, a declarat reprezentantul agenției.

 

Lituania: Noi amendamente la Codul Muncii

Salariații din domeniul public care au copii mai mici de 3 ani vor avea dreptul la o săptămână de lucru redusă, reiese din amendamentele la Codul Muncii aprobate recent de Parlamentul Lituaniei (Seimul), transmite Radioteleviziunea publică din Lituania.

Unul din amendamentele aprobate prevede obligația instituțiilor publice cu mai mult de 100 de salariați de a organiza spații de primire pentru copiii salariaților în afara orelor de curs, cu personalul de supraveghere aferent. Copiii pot fi găzduiți în aceste spații până la 3 ore zilnic, după orele de curs, până la încheierea programului de lucru al părinților.

Propunerea de a acorda și salariaților din sectorul privat facilități similare a fost respinsă prin vot de plenul Parlamentului.

 

Polonia: ”Jocurile olimpice speciale naționale”

În Polonia vor avea loc în perioada 5 mai – 7 iulie ”Jocurile olimpice speciale naționale”, competiție care se adresează sportivilor cu dizabilități intelectuale, în urma căreia vor fi selecționați membrii delegației oficiale naționale la Jocurile Olimpice speciale de vară de la Berlin, de anul viitor, relatează publicația Rzeczpospolita

Sunt puse în joc medalii pentru 12 discipilne sportive.

Competiția este organizată de Special Olympics Polonia, asociație înființată în 1960 cu scopul de a promova responsabilitatea socială și incluziunea socială a persoanelor cu handicap intelectual.

”Suntem parte a mișcării olimpice. În 2019 la Jocurile olimpice speciale de vară de la Abu DhabiNous, delegația Poloniei a fost compusă din 100 de sportivi. Am câștigat 70 de medalii! Acum ne pregătim pentru ediția din 2023 și sper că sportivii polonezi își vor demonstra din nou determinarea și voința de a câștiga”, a declarat directoarea Special Olympics Polonia.

 

Croatia: Moda și Inteligența Artificială

Ce se întâmplă atunci când Inteligența Artificială intervine în munca creatorilor de modă? Răspunsul îl putem afla de la un grup de creatori croați care lucrează deja cu Inteligența Artificială pentru marca lor intitulată E.A. 1/1 S.V., scrie publicația Svijet Kulture.

Expoziția intitulată ”Nu desenez moda, ci o scriu” a fost inaugurată recent la sediul Asociației desigenrilor croați din Zagreb.

”Cei trei creatori au creat de fapt o ”conștiință artificială” numită Soll, care nu există fizic, dar care de fapt este adevăratul creator al modelelor. Soll primește imagini, texte și alte date pe care le prelucrează și apoi configurează creațiile. De aici și titlul expoziției, pentru că inițiatorii chiar asta fac: scriu moda, nu o desenează ei înșiși”, spune criticul de artă Marko Golub potrivit publicației citate.

Expoziția va rămâne deschisă până în data de 16 mai a.c.

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Izabela Preka – Albania

Nóra  Lepnyák - Ungaria

Diana Kutliaková - Slovacia

Beatrice Danielaityte - Lituania

Julia Krolik - Polonia

Nika Komarić – Croația

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 26 aprilie 2022