„Memoria victimelor Holocaustului din România nu este atât de solidă cum am dori!” - interviu cu Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel

”Din păcate, memoria victimelor Holocaustului din România nu este atât de solidă cum am dori. Din motive complexe asupra cărora nu cred că avem timp să ne aplecăm acum. Acest monument, după părerea mea, este extrem de important pentru că Bucovina, și sudul Bucovinei care astăzi se află în România, și nordul Bucovinei care astăzi este înglobat în Ucraina, ambele au fost scena unor deportări masive de evrei organizate și implementate de administrația generalului, ulterior mareșalului Antonescu”, spune Radu Ioanid.

Muzeul Național al Bucovinei a primit de la Memorialul Yad Vashem, din Ierusalim, listele cu evreii bucovineni care au fost victime ale deportărilor din Transnistria. Pe un perete vor fi amplasate plăcuțe pe care vor fi înscrise numele și prenumele victimelor.  Dacă ați fi în postura de a prezenta tragicele evenimente cum ați prezenta peretele cu placutele evreilor bucovineni care au fost victimele deposrtarilor din Transnistria?

Ambasada României de la Tel Aviv a avut un rol important în a convinge Yad Vashem să sprijine inițiativa aceasta minunată, importantă a Muzeului Bucovinei de a ilustra Holocaustul din România cu numele victimelor. Dacă nu mă înșel, Yad Vashem a furnizat Muzeului Bucovinei puțin peste 40.000 de nume. Conform datelor oficiale, date oficiale din perioada războiului, din Bucovina de Nord și de Sud au fost deportați în Transnistria cam 85.000 de evrei. Lista cu numele celor deportați din Bucovina reprezintă numai jumătate din numărul total al acestora. Oricum este un mare pas înainte pentru că listele cu deportați din România către Transnistria sunt fragmentare și foarte incomplete.

Cum ați prezenta acest perete din cadrul viitorului Memorial al Holocautului de la muzeul din Siret?

În toamna anului 1941 și ulterior în vara anului 1942, un număr de 84.000-85.000 de evrei bucovineni au fost deportați în Transnistria de administrația Antonescu. Singura lor vină era că erau evrei. Dintre acești evrei, cel puțin jumătate au pierit în Transnistria. Discutăm despre zeci de mii de victime care s-au prăpădit sau au fost omorâte acolo mai degrabă. Din nou, sub administrația Antonescu.

Cât de importanță este latura emotionala, a face publice poveștile personale ale celor care au fost oameni dincolo de cifre?

Este extrem de importantă această latură emoțională. Pentru că aceste victime au un chip, au un nume, un destin care a fost zdrobit din dorința de epurare etnică, din dorința de asasinat colectiv a unui regim, știu că mă repet, a unui regim criminal.

Reușim să facem noi asta în România?

Pe de o parte, Monumentul Holocaustului de la București este o bună ilustrare, fie ea și relativ redusă ca spațiu, a Holocaustului din România care a afectat atât pe evrei cât și pe romi. Avem speranța că acest muzeu care dezvoltă în momentul de față, Muzeul Istoriei Evreilor și a Holocaustului, care va fi deschis în doi, trei ani pe Calea Victoriei, va ilustra și mai bine, pe de o parte tragedia Holocaustului din România iar pe de altă parte, ceea ce a pierdut România prin diminuarea drastică a comunității evreiești din România.

Turismul hasidic care ajungea de obicei la Cernăuţi trecea graniţa spre Siret ? Ar trebui schimbat ceva la nivel de politici guvernamentale?

Nu sunt un expert în turism. Îmi amintesc însă că fostul ministru de externe, Mircea Geoană insista asupra a ceea ce numea el un Jewish Trail. Este foarte clar că România din punct de vedere al turismului evreiesc, hasidic și non hasidic...pentru că România este o țară unică prin diversitatea fostelor comunități evreiești care au existat aici. De asta nu m-aș limita la turismul hasidic. Cred că se pot face foarte multe lucuri în ceea ce privește turismul evreiesc. Fie el din Israel, din Țări europene sau din SUA.

Ce gânduri și emoții încercați privind imaginile din Ucraina și citind despre ceea ce se întâmpla acolo cu populația civilă?

Aș avea două comentarii de făcut. Trebuie să fim foarte atenți pe partea teoretică și declarativă. Una este genocidul, alta este holocaustul și alta este omor în masă. Noi, deocamdată, avem în Ucraina omor în masă. Apoi, am această senzație îngrozitoare de deja-vu când vezi copii omorâți, când vezi femei violate și omorâte, când vezi civili omorâți. Efectiv, nu au nicun fel de vină. Există o Convenție de la Geneva, există în legătură cu tratamentul populației civile pe timp de război. Și este foarte clar că partea rusă nu respectă acest tratament.