Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Arestovici: R.Moldova poate cere ajutor, iar problema transnistreană ar putea fi rezolvată “cât ai pocni din degete”

arestovici.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/Aleksei Arestovici

Republica Moldova poate cere ajutor Ucrainei și României, iar problema transnistreană ar putea fi rezolvată ”cât ai pocni din degete”, afirmă Aleksei Arestovici, consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei. Afirmația vine la o zi după ce președinta R.Moldova, Maia Sandu, a declarat că forțe pro-război din stânga Nistrului sunt interesate de destabilizarea situației, iar acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova.  

Pe lângă Ucraina, o altă ţară care poate ajuta Republica Moldova în cazul în care va fi atacată, este România, afirmă oficialul ucrainean. ”Republica Moldova este vecinul nostru apropiat și nu ne este indiferent, am fost întotdeauna apropiaţi. Astfel, ei pot cere ajutor şi de la noi. Noi putem interveni doar după o solicitare oficială, pentru că Transnistria e totuşi teritoriu care aparţine Moldovei. Putem rezolva problema transnistreană, cât ai pocni din degete, dacă va fi cazul”, a declarat Aleksei Arestovici.

Potrivit consilierului șefului Biroului Președintelui Ucrainei, în stânga Nistrului sunt în jur de 1.600 de soldaţi ruşi, în plus aşa zisa armată a regiunii, încă vreo 5.000-7.000. ”Republica Moldova poate avea probleme mari dacă ei ar ataca. Cel mai bun lucru pe care-l poate face Republica Moldova în acest caz ar fi să se adreseze după ajutor în Ucraina şi România. Da, România, pentru că ei de fapt sunt acelaşi popor. Există şi mulţi moldoveni care nu ar fi de acord cu mine, ei au poziţia că sunt popor separat, dar limba sigur e aceeaşi. E cert că sunt apropiaţi cu românii”, a mai spus Arestovici.

Referindu-se la declarațiile precum că Ucraina ar încerca să atragă în război R.Moldova, oficialul ucrainean a declarat că de fapt ”rușii au adăugat o nouă direcție operativă, pentru noi asta este clar”. Referitor la declarațiile persoanelor ruse că vrem să ocupăm Moldova de ce mai deschid un alt front când nu se pot lămuri cu cel existent deja. Așteptăm, cu nerăbdare să vedem ce vor face. Noi credem că ei de fapt vor să se miște către Odesa, pentru a vinde ceva poporului rus”, a subliniat consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei.

Ministerul Apărării din Ucraina susține că exploziile din Transnistria sunt o operațiune sub steag fals a principalului serviciu secret rus FSB. Departamentul de Informații al Ministerului Apărării din Ucraina afirmă că ținta FSB, care dă vina pe Ucraina pentru explozii, este de a instaura panica și ”sentimentele anti-ucrainene” în Transnistria și de a inventa un pretext pentru o intervenție armată în regiunea separatistă din Republica Moldova. 

Trebuie precizat că, în aceste zile s-au întețit și falsurile distribuite în stânga Nistrului. Fie că au căzut rachete din Ucraina, că Transnistria urma a fi atacată, marți, la ora 19.00, că va fi organizat ”un referendum de aderare a Transnistriei” la R.Moldova. În dimineața zilei de, miercuri, a apărut și informația că ar fi fost focuri de armă la Cobasna, localitate ce se află sub jurisdicția Tiraspolului, unde se află cel mai mare depozit de muniții din Europa. Informația este una falsă, susțin reprezentanții Comisiei Unificate de Control. Trei împușcături s-au auzit la hotar cu Ucraina, dar nu în regiunea transnistreană.

Serviciul de Informații și Securitate al R.Moldova a îndemnat societatea la calm și la abținerea de la distribuirea informațiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură și război.

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre declarațiile lui consilierul ucrainean despre ajutorul pe care ar putea să-l ofere R. Moldova țările vecine, Ucraina și România