Victoria lui Emmanuel Macron a fost umbrită de menționarea „celui de-al treilea tur de scrutin”. „În seara aceasta, începem marea bătălie pentru alegerile parlamentare”, a declarat naționalista Marine Le Pen. Ea a fost învinsă în turul doi de către Macron, care a obținut 58,5% din voturi, față de doar 41,5%, cât a avut aceasta – dar diferența a fost redusă cu jumătate dacă ne uităm la întâlnirea anterioară dintre cei doi din 2017, atrăgând din nou atenția asupra faptului că extrema dreaptă din Franța câștigă încet și sigur popularitate.
Hotărâtă să ia un avânt puternic la alegerile din iunie, Le Pen vrea ca partidul său din opoziție Rassemblement National (Adunarea Națională sau RN) să stea în calea președintelui reales, cerând sprijinul tuturor alegătorilor „care vor să se alăture și să-și unească forțele împotriva lui Emmanuel Macron, indiferent de ce convingeri politice ar avea”.
Reprezentantul de stânga Jean-Luc Mélenchon are o abordare similară – spunându-le susținătorilor, la scurt timp după victoria lui Macron, că „al treilea tur începe în seara aceasta” și că „o altă cale e încă posibilă dacă veți alege suficienți parlamentari” din Uniunea Populară.
Spre exemplu, Mélenchon a precizat în mod clar că ar putea fi un candidat pentru postul de prim-ministru dacă va reuși să obțină majoritatea parlamentară. Astfel, s-ar marca întoarcerea la „coabitare”, un sistem în care președintele care nu se bucură de sprijinul majorității în Adunarea Națională e nevoit să aleagă un prim-ministru din partidul câștigător, creând un program bazat pe un compromis între cei doi.
În eventualitatea în care Le Pen sau Mélenchon îl privează pe Macron de voturile de care acesta are nevoie pentru ca legile să fie adoptate, președintele s-ar putea baza pe articolul 49-3, faimoasa prevedere constituțională a celei de-a Cincea Republici, care îi permite șefului statului să adopte un text de lege fără vot în cazul în care opoziția nu depune o moțiune de cenzură, cerând noi alegeri parlamentare. Macron „nu-și va dori” să apeleze la această ultimă soluție, a subliniat Paul Smith, profesor de științe politice franceze la Universitatea din Nottingham.
„Alegerile ulterioare”
Dar experții sunt de părere că ambii populiști se confruntă cu o provocare imensă pentru a încerca să câștige alegerile parlamentare sau (les législatives, așa cum sunt numite în Franța).
Franța nu s-a mai întâlnit cu acest sistem de coabitare din 2002, atunci când o reformă constituțională a intrat în vigoare, alegerile parlamentare fiind organizate după cele prezidențiale. De atunci, partidul proaspătului președinte (re)ales s-a îndreptat către victorie bazându-se pe succesul liderului.
Prin urmare, rezultatele din trecut sugerează că partidul lui Macron va beneficia în iunie de aceeași dinamică care l-a ajutat să obțină victoria la alegerile prezidențiale, a explicat Jim Shields, profesor care predă politica Franței la Universitatea din Warwick: Legislativele „au primit statutul de „alegeri ulterioare”, alegeri la care favorit este președintele proaspăt ales; din 2002 și până în prezent, niciun președinte nu a avut probleme în a profita de victorie și de a obține majoritatea parlamentară în cadrul următoarelor alegeri legislative”.
„În general, alegătorii francezi tind să iasă la urne și să voteze partidul președintelui care tocmai a câștigat”, a subliniat Smith.
În vreme ce președinții continuă să primească sprijin și în timpul alegerilor legislative, candidaților din turul doi ce tocmai au fost învinși și candidaților de pe locul trei nu li se acordă la fel de multă atenție. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2017, Le Pen a obținut 34% din voturi – înainte formațiunea Front National (Frontul Național, fosta denumire a RN) a obținut doar opt din cele 577 de locuri în Adunarea Națională în cadrul scrutinului ulterior. S-a întâmplat după ce s-a clasat pe locul trei la alegerile prezidențiale din 2012, dar la scurt timp, Frontul Național nu a avut un rezultat prea bun la parlamentare.
„Aproape de zero”
Le Pen și Mélenchon speră că de data aceasta situația va sta diferit pe fondul unui curent puternic anti-Macron răspândit în rândul electoratului francez. Pentru mulți oameni de ambele părți ale spectrului politic, acesta reprezintă întruparea tehnocratului trufaș, insensibil.
Cu toate acestea, Macron a câștigat ambele tururi ale alegerilor prezidențiale – iar prima rundă a arătat că, dintre cele trei mari blocuri electorale care domină scena politică a Franței, formațiunea de centru-dreapta a lui Macron este cea mai puternică, urmată de extrema dreaptă.
„După cum se prezintă situația în acest moment, și având în vedere cum s-au desfășurat lucrurile, cred că Macron va obține o majoritate viabilă, dar nu una uriașă”, a declarat Smith.
„De data aceasta, șansele de a obține majoritatea pentru formațiunea RN condusă de Le Pen, în ciuda alianței cu partidul Reconquête! condus de Éric Zemmour [candidatul de dreapta la prezidențiale], sunt extrem de mici,” a precizat Shields. „Sistemul electoral diferit al alegerilor legislative e un obstacol aproape imposibil de depășit pentru partidul său”.
De asemenea, a continuat Shield, șansele lui Mélenchon de a-și asigura o majoritate sunt „aproape de zero (cu doar 17 locuri în 2017) – și cu o rată a abținerii din ce în ce mai mare (ce va fi probabil din nou ridicată), șansele scad din ce în ce mai mult odată cu ridicarea ștachetei pentru trecerea în turul doi”.
Șansele ca alianțele să crească numărul de voturi nu par prea mari: RN a respins ideea unui pact cu Zemmour, în timp ce partidele de stângă aflate într-o situație dificilă nu par dispuse să încheie o înțelegere cu temperamentalul Mélenchon.
Va încheia Macron o alianță cu conservatorii?
În timp ce partidele politice conduse de către Le Pen și Mélenchon au întâmpinat probleme la alegerile parlamentare din ultimii ani, partidul conservator tradițional Les Républicains (LR) a rezistat cel mai bine la parlamentarele din 2017, atunci când Macron și-a dat de-o parte adversarii, devenind cel mai mare partid din opoziție, în ciuda faptului că a pierdut foarte multe locuri.
Republicanii se află acum într-o situație paradoxală după ce candidatul lor la prezidențiale Valérie Pécresse a dezamăgit la urne: o forță nesemnificativă în cursa pentru Palatul Élysée, dar o prezență formidabilă la nivel local, aflându-se în fruntea preferințelor la alegerile regionale din 2021. De asemenea, LR e un partid paradoxal din punct de vedere ideologic: partidul lui Pécresse – a cărei încercare de a-l face pe Macron să pară „o imitație palidă” a unui lider de centru-dreapta s-a întors împotriva sa – de asemenea, și partidul lui Éric Ciotti, cel mai mare rival al său în cursa pentru desemnarea candidatului din partea LR, ale cărui politici se aseamănă mai degrabă cu cele ale lui Zemmour decât cu cele ale lui Macron.
În timpul primului său mandat, președintele de centru a adoptat politici de dreapta – desemnându-i prim-ministru pe Édouard Philippe și ministru de finanțe pe Bruno le Maire din rândul LR. Pe lângă această alianță ideologică, partidul conservator i-ar oferi lui Macron „mecanismul local” care îi lipsește „vehiculului său politic” La République En Marche (LREM).
Prin urmare, „cel mai probabil scenariu va fi cel în care se va încheia o înțelegere între La République En Marche cu aliații de centru și reprezentanții partidului „Les Républicains” care împărtășesc aceeași viziune cu Macron”, a precizat Shields.
„LR rămâne un partid puternic, bine înrădăcinat la nivel local, așa cum reiese după ce au câștigat 112 locuri în parlament în ciuda înfrângerii categorice la alegerile prezidențiale din 2017”, a continuat acesta. „Aici sunt cele mai bune șanse ale lui Macron să coopereze pentru niște alegeri unde partidului LREM s-ar putea să îi fie mai greu decât în 2017 să obțină majoritatea”.
Macron va trebui să treacă peste divizarea internă din cadrul LR pentru a ajunge la un acord. „Sunt destul de mulți politicieni în Les Républicains care nu se simt prea apropiați de Macron, care sunt mai degrabă interesați de identitatea lor”, a avertizat Smith. Partidul e „împărțit în diferite direcții; unii membri ai Republicanilor cred în continuare că pot exista de unii singuri” fără să-și unească forțele cu Macron.
Dar în eventualitatea în care Republicanii nu obține prea multe locuri în Adunarea Națională, a continuat Smith, „încă se vor considera partidul de la guvernare, deci vor vrea să i se alăture lui Macron”.
Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24
Revista Presei
Top articole
