Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Algeria amenință să întrerupă livrarea de gaze naturale către Spania

gaze_naturale_algeria.jpg

Uzina de tratare a gazelor naturale de la Krechba, Algeria
Sursa imaginii: 
© STR, AFP via France24

Autoritățile algeriene au avertizat că vor rezilia contractul de furnizare de gaze naturale către Spania, dacă aceasta din urmă îl va direcționa ,,către o a terță destinație". Guvernul spaniol anunțase în februarie că va ajuta Marocul, țară cu care Algeria a rupt recent relațiile diplomatice, să aibă ,,garantată securitatea energetică", transmite France24.

Gigantul algerian al hidrocarburilor, Sonatrach,  a furnizat peste 40% din gazele naturale importate de Spania în 2021, cea mai mare parte prin conducta submarină Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

O altă parte a gazului algerian a ajuns în Spania, până în octombrie, prin gazoductul Maghreb Europe Pipeline (GME), care trece prin Maroc. Dar Algeria a închis acest gazoduct după ruperea relațiilor diplomatice cu Rabat în august anul trecut, privând astfel Marocul de gazul algerian care tranzita teritoriul său.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului algerian al Energiei și Minelor, ministrul Mohamed Arkab a fost informat ,,astăzi (miercuri) (...) de către omologul său spaniol, Teresa Ribera, cu privire la decizia Spaniei de a autoriza exploatarea, în flux invers, a gazoductului Maghreb Europa" și că ,,această decizie va fi aplicată astăzi sau mâine".

Comunicatul nu a precizat numele țării care ar urma să beneficieze de această funcționare a gazoductului în ,,flux invers", dar guvernul spaniol anunțase în februarie că va ajuta Rabatul ,,să-și asigure securitatea energetică", permițându-i să transporte gaz prin GME după ce Algeria a încetat să o mai aprovizioneze.

Orice transfer de ,,cantități de gaze naturale algeriene livrate în Spania, a căror destinație nu este cea prevăzută în contracte, va fi considerată o încălcare a angajamentelor contractuale și, în consecință, ar putea duce la ruperea contractului care leagă Sonatrach de clienții săi spanioli", a avertizat ministerul algerian.

Sahara Occidentală în centrul tensiunilor

Acest avertisment intervine într-o situație tensionată între Algeria și Madrid pe tema Saharei Occidentale. Fostă colonie spaniolă, această vastă zonă deșertică, considerată ,,teritoriu fără guvernare proprie" de către ONU, este disputată  de zece ani între Maroc - care controlează 80% din ea - și independentiștii sahrawi din Frontul Polisario.

Spania, foarte dependentă de Alger pentru aprovizionarea cu gaz, și-a schimbat radical poziția în această chestiune sensibilă la 18 martie, susținând public proiectul de autonomie propus de Maroc și stârnind furia Algerului, principalul susținător al Polisario.

Algeria și-a rechemat ambasadorul în Spania la 19 martie, iar Sonatrach a crescut prețului gazului livrat în Spania, evocând creșterea prețurilor mondialee sub efectul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Sâmbăta trecută, președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a calificat poziția Madridului drept ,,inacceptabilă din punct de vedere moral și istoric", dar a asigurat că Algeria ,,își va respecta angajamentele de a furniza gaze Spaniei, indiferent de circumstanțe".

 

Traducere de Antonia Dinu, după articolul publicat de France24