Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Clark Williams-Derry: Politica europeană a importului de gaz rusesc, dictată de imperativele iernii ce vine

clark.jpg

Clark Williams-Derry, analist al pieței mondiale de gaz natural
Sursa imaginii: 
Twitter / Clark Williams-Derry

Clark Williams-Derry este analist la Institutul de Economie și Analiză Financiară a Energiei (IEEFA), specialist în domeniul pieței mondiale de gaze naturale. Anterior, el a condus, vreme de 18 ani, oficiul de analiză financiară a piețelor de energie din cadrul Institutului Sightline, proeminent cabinet de consultanță la intersecția  între ecologie și tranziția energetică responsabilă

Europa se află într-un moment gazeifer delicat. Și-a anunțat intenția de a renunța la Rusia-- care are cele mai mari rezerve și a doua infrastructură ca mărime, după Statele Unite--într-un moment în care alternativele sunt, în privința zăcămintelor și transportului, puține și costisitoare. Bruxelles-ul este angajat într-o cursă contra- cronometru de re-aliniere, cu iarna ce vine ca scadență nemiloasă. În Italia rezervoarele sunt 35% pline, în Germania 33,5%, în Ungaria--dispusă, din disperare, să plătească în ruble--19,4%. Pe termen scurt, Europa examinează lista celorlalte exportatoare majore, Statele Unite, pe locul doi, Qatar, Norvegia, Australia și Canada.  Italia, care importă 39% din gazul său din Rusia dar care posedă două conducte dinspre Africa și una din Azerbaidjan, plănuiește un spor de 40% al importului din Algeria (a 9-a exportatoare în 2020) și curtează asiduu furnizori cu potențial precum Angola și Nigeria. Cu o rețea de gazoducte neadaptată marii ajustări, Europa cântărește și opțiunea gazului natural lichefiat, arenă în care Statele Unite s-au auto-distribuit într-un rol major. Problema cu această sursă, altminteri prima din lume,  este distanța--24 de zile tranzit maritim din Golful Mexic, unde se află imensa majoritate a  instalațiilor de procesare--distanță care adaugă cheltuieli de transport reprezentând 30-50% din costul combustibilului. "Ideea că GNL constituie o alternativă pe termen scurt e o fantezie", avertiza un expert american. Nici imaginea pe termen lung nu-i mai roză. Imperativul reacției punitive la agresiunea rusească va încetini și mai mult singura tranziție care are sens, cea spre energie regenerabilă, tranziție deja în ritm de melc din cauza obstacolelor birocratice și legale.

Clark Williams-Derry:  Majoritatea gazului rusesc ajunge în Europa prin conducte. Nordstream, Yamal cu direcția Germania, rețea de conducte prin Ucraina, Balcani și Turcia. Gaz ajunge și în formă lichefiată, cu cargouri. Surprinzător, acest comerț nu-i încetinit: în primul trimestru 2022 e cam la nivelul anului trecut.  Auzim declarații că petrolul și gazul rusesc pe conductă  sau lichefiat, nu  mai sunt binevenite în Europa, dar pe teren nu s-a schimbat nimic.  Livrările rusești de gaz erau reduse înaintea invadării Ucraine; după declanșarea agresiunii, Rusia a mărit volumul exportului către Europa. A fost o criză artificială orchestrată de Kremlin. Reducerea livrărilor a fost menită să provoace o creștere a prețului pentru a-i reaminti Europei ce dependentă este de gazul rusesc.

Reporter:  Cum explicați că declarațiile europene nu-s încă urmate de fapte? E doar retorică, sau e vorba de o firească întârziere birocratică?

Clark Williams-Derry:  Din câte înțeleg, e vorba de obiective, deziderate.  Se exprimă intenția de renunțare la gazul rusesc. În practică,  penalitățile sunt inexistente, menținerea relației nu prezintă inconveniente semnificative. În acest moment, Europa dorește un singur lucru:  să-și facă rezerve pentru a evita penuria la iarnă. Nu pot fi sigur că-i  vorba doar  de o întârziere.  Astfel de shimbări nu se petrec peste noapte. Cred că Uniunea Europeană acționează sub imperiul disperării: cum trecem iarna, cum umplem depozitele încă o dată, cum o facem într-un context de prețuri  mari, foarte mari.

Reporter:  Uniunea Europeană și-a anunțat intenția de a se despărți de gazul rusesc la orizontul 2027. Cât de ușoară este o astfel de tranziție? Care sunt aspectele economice, ce costuri suplimentare sunt necesare, câtă investiție nouă?

Clark Williams-Derry:   Europa n-are opțiuni ușoare. Pe termen lung, are sens reducerea consumului total de gaz prin eficientizare, energie regenerabilă, conservare. Pe termen mai scurt, o soluție este găsirea de surse alternative de gaz, care  sunt limitate. Una dintre ele este gazul natural lichefiat (GNL), la ora actuală extrem de scump. S-ar putea suplimenta livrărilor din Norvegia, Azerbaidjan, puțin din Algeria, foarte puțin din Libia. Opțiuni și ele foarte costisitoare. Ce mai îngrijorează este că sumele alocate de Europa pentru GNL ar putea afecta nivelul investițiilor pe termen mai lung în regenerabile și eficientizare.

Reporter:  E gazul natural lichefiat o alternativă realistă, rezonabilă economic?

Clark Williams-Derry:  Cantitatea de GNL disponibilă pe piața mondială este limitată.  Rezerve noi nu pot să apară peste noapte. E nevoie de ani pentru a le pune în circuit, 3-5 ani de planificare și construcție de infrastructură. Europa cumpără GNL din țări în curs de dezvoltare din Asia de sud și sud-est, într-o anumită măsură din America de Sud.

Reporter:  În peisajul GNL Statele Unite, care până acum vreo 7 ani n-aveau infrastructură de export, vor să joace  un rol major. Pot s-o facă? Are sens economic s-o facă?  Va fi nevoie de investiții infrastructurale majore? Ați scris că "a investi în infrastructuri noi ar fi, pe termen lung, o greșeală".

Clark Williams-Derry:  Începând din ultimul trimiestru al anului trecut, Statele Unite au început să trimită din ce în ce mai multe cargouri cu GNL către Europa. GNL altădată destinat Asiei se îndreaptă astăzi către Europa. Industria americană a gazului lichefiat este structurată în așa fel încât capacitatea poate fi livrată oriunde în lume. E un sistem diferit de sistemul contractual al altor state. Europa cumpără câtă energie poate; din cauza flexibilității destinațiilor, mult din gazul importat provine din SUA. La sfârșitul lunii martie oficialități de la Washington s-au întâlnit cu lideri europeni și au fixat obiectivul de a mari livrările de GNL american cu 15 miliarde metri cubi în acest an,  ținta pe termen mai lung fiind  50 de miliarde. Suplimentul pe acest an va fi livrat până-n iulie-august, cu infrastructura existentă. Problema pe termen lung, pentru SUA, este incertitudinea cererii europene, investițiile infrastructurale noi fiind, prin urmare, un pariu riscant. În 5-7 ani Europa va utiliza mult mai puțin gaz decât astăzi.

Reporter:  Are Europa o infrastructură suficientă și destul de flexibilă pentru a face față schimbărilor?

Clark Williams-Derry:  Capacitatea gazeiferă de primire este mai mult decât suficientă, dar o bună parte se află în locuri care n-au conexiuni bune cu Europa Centrală. Mă gândesc cu deosebire la sudul Italiei sau la Spania. Peninsula Iberică are o mare capacitate de import GNL, dar puține conexiuni cu restul Europei. Cred că ar  trebui pus la punct un sistem de fluxuri multidirectionale: mai mult GNL în Spania și de acolo în Franța,  cargouri de gaz algerian din Spania către Italia,  importuri în Marea Britanie și de acolo pe conductă spre Europa Centrală. Noua infrastructură pentru acest sistem va fi probabil  gata în 3 ani.

 
Clark Williams-Derry intervievat de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA