Ungaria și Turcia: ce le unește pe cele două "pietre de moară" ale taberei occidentale

orban_erdogan.jpg

Recep Tayyip Erdogan și Viktor Orban la Budapesta, noiembrie 2019
Sursa imaginii: 
Guvernul Ungariei / kormany.hu

În contextul complicat al răspunsului față de agresiunea rusă, două state-membre ale taberei occidentale împiedică actualmente decizii cheie. Turcia se opune extinderii NATO cu Finlanda și Suedia, în timp ce Ungaria spune "nu" embargoului petrolier pe care UE dorește să-l aplice Rusiei. Turcia și Ungaria au câteva lucruri în comun...

În ce privește embargoul petrolier, o reuniune a miniștrilor europeni de externe, desfășurată luni, s-a încheiat fără vreo concluzie. Ungaria își menține opoziția.

Viktor Orban spune că embargoul nu este în interesul Ungariei. Adevărat – nu este în interesul nimănui. Dar acum se pune problema să ne apărăm împreună pacea și stabilitatea, chiar plătind un preț. Alternativa ar fi cu mult mai rea.

Summitul liderilor UE de la sfârșitul lunii mai se apropie cu pași repezi iar problema embargoului este, deocamdată, în aer.

De partea ei, Turcia afirmă că se va opune aderării la NATO a celor două țări nordice acuzându-le că adăpostesc "teroriști". Totodată, președintele turc Recep Tayip Erdogan a mai invocat o pretinsă greșeală din trecut, a accederii Greciei în Alianță și s-a arătat puțin dispus la concesii, în cazul Finlandei și Suediei.

Însă acuzațiile referitoare la teroriști cu greu pot fi susținute. Cele două exemplare democrații nordice oferă, într-adevăr, adăpost unor opozanți și activiști persecutați în statele de origine. Pentru regimul de la Ankara însă, oricine i se opune este, automat, un terorist. Mii și mii de activiști, jurnaliști și politicieni de opoziție zac astăzi în închisorile turcești fiind acuzați de terorism.

E lesne de observat că Turcia și Ungaria au câte ceva în comun.

Ambele sunt state care cu greu mai pot fi încadrate în categoria democrațiilor. Ele sunt conduse de lideri autoritari, populiști, care în discursurile lor fac trimitere la gloria imperială de altădată și contestă actuala ordine internațională.

Atât Orban cât și Erdogan consideră democrațiile occidentale drept slăbite, ipocrite și declasate moral. Ei se plâng că aceste democrații nedreptățesc națiunile lor și le aplică standarde duble.

Atât Orban cât și Erdogan se consideră apărători cu brațe tari ai popoarelor lor, în vremuri periculoase, împotriva nenumăraților dușmani din exterior, ca și din interior.

Acest discurs seamănă, fără îndoială, cu cel promovat de la Kremlin.

Rusia reprezintă, în definitiv, modelul ultim al autoritarismului și revizionismului istoric, încă neatins la Budapesta și Ankara.

Dar aici trebuie să facem distincția necesară. În timp ce Orban nici nu se mai obosește să-și mascheze afinitățile cu Kremlinul, poziția lui Erdogan este ceva mai nuanțată.

Liderul turc a cultivat la rându-i relații strânse cu Rusia, inclusiv în domeniul achizițiilor militare, ceea ce, ca membru al alianței occidentale, i-a atras niște sancțiuni din partea Washingtonului. Însă Erdogan s-a trezit, să spunem așa, de partea bună a forței, odată ce, prin războiul de agresiune, Moscova a aruncat în aer unul dintre principiile de fier ale Turciei și anume echilibrul ruso-turc la Marea Neagră. Desigur, încă o gafă a strategilor de la Kremlin.

Însă, dincolo de aceste nuanțe, nu putem să nu observăm că regimurile de tip autoritar, care se bazează pe discursuri populiste și revizioniste sunt în cele din urmă adevărate verigi slabe ale lumii democratice. 

Prin egoismul lor și permanentul șantaj la adresa partenerilor, ele fragilizează tocmai alianțele din care fac parte. Și care le aduc, în cele din urmă, foarte multe avantaje.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 20 mai 2022