Ce ”mai” face Rusia în Ucraina? Între instigare la genocid și genocid

Zilnic Procuratura Generală a Ucrainei înregistrează în medie 300 de cazuri noi de crime de război. De asemenea, până în prezent Ucraina a emis deja trei condamnări împotriva a trei soldați ruși pentru crime de război, inclusiv omoruri calificate și bombardarea civililor. Un alt caz de viol este judecat în aceste zile în orașul Sumî din nordul Ucrainei, iar condamnarea pe acest caz este previzibilă. Ucraina își construiește pas cu pas cazuistica juridică a crimelor de război la nivel individual. Va fi un proces care va dura probabil decenii, deoarece cazurile pe rol se ridică deja la aproximativ 20.000.

Poate fi statul rus culpabilizat?

Ce este mai puțin clar în acest moment ține de capacitatea de condamnare la nivel de leadership al statului rus, mai ales pentru crime de masă, sistematizate și sponsorizate la nivel instituționalizat. Cu alte cuvinte se pune problema demonstrării pe cale juridică a crimelor de genocid comise deja în Ucraina, crime pentru care există suspiciuni pe larg împărtășite la nivel internațional de numeroși activiști, lideri de opinie, experți în drept umanitar, academici și publicul larg per ansamblu, cel care urmărește la zi relatările despre atrocitățile comise de armata rusă în Ucraina.

Săptămâna trecută a fost făcut public un prim raport despre potențialele crime de genocid în Ucraina comise de Rusia. New Lines Institute și Centrul Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului a lansat o analiză legală a tuturor crimelor ce ar putea cădea sub incidența crimelor de genocid așa cum prevede Convenția pentru Prevenirea și Pedepsirea Crimelor de Genocid adoptată în 1948. Conform raportului menționat, la acest moment există motive rezonabile pentru a concluziona că Rusia ”este responsabilă de: 1. Incitare publică directă pentru comiterea genocidului, și, 2. Un tipar al atrocităților din care poate fi dedusă intenția de a distruge grupul național ucrainean”. Raportul concluzionează de asemenea că ”există un risc serios de genocid, care trebuie să provoace obligația legală a tuturor statelor de a preveni acest genocid.”

Suspiciune de genocid și intenție de genocid

Raportul operează cu câteva definiții formulate în Convenția împotriva Genocidului pentru a-și construi argumentarea juridică. Mai întâi există un grup etnic definit – ucrainenii în acest caz – a cărui existență este sistematic negată la nivelul unui stat, adică la nivelul statului rus. Această negare este documentată prin numeroase exemple culese din spațiul public mediatic rus și internațional și descrise în raport. În continuare, raportul identifică incitarea la genocid, definită și ea în Convenția împotriva Genocidului ca crimă împotriva umanității (Art. III, c), ca cea mai răspândită formă de genocid cu care operează statul rus în prezent.

Pe lângă deja menționata negare a existenței identității ucrainene, incitarea este orchestrată prin acuzații în oglindă la adresa ucrainenilor, adică alegația falsă prin intermediul mediilor de stat despre intenția ucrainenilor de a comite exact acele crime pe care Rusia le comite deja în Ucraina. Astfel, chiar dacă nu există nicio dovadă că Ucraina ar fi comis vreo crimă împotriva Rusiei, prin alegația falsă răspândită în spațiul public, Rusia își arogă dreptul de a comite acele atrocități cunoscute deja publicului larg. Acțiunile Rusiei sunt susținute de narativul despre denazificare, care ar justifica în consecință dezumanizarea ucrainenilor în ochii publicului rus. Drept consecință, conform liderilor ruși, evident în frunte cu Vladimir Putin, ucrainenii ar deveni o amenințare existențială pentru Rusia, ceea ce, la capătul acestei false argumentări ar permite comiterea atrocităților. Astfel, se formează ideologia ruscismului care alimentează intențiile genocidale ale regimului Putin și Rusiei ca stat. Cam acesta ar fi foarte pe scurt modul în care raportul menționat mai sus explică potențiala culpabilitate a Rusiei de genocid și intenție de genocid.

În zecile de pagini ce urmează, raportul substanțiază prin sute de exemple culese din spațiul public din ultimele luni, definițiile și argumentările juridice oferite de cei 35 de autori ai raportului. Raportul este în acest moment, doar un prim semnal structurat al expertizei internaționale pe cazuri de genocid și instigare la genocid. Este un prim pas în efortul internațional ce se coagulează în aceste săptămâni pentru a informa responsabilitatea umană de a proteja. Cifrele agregate ale războiului vorbesc deja de la sine: până în prezent, inclusiv în perioada 2014-2022 adică până pe 24 februarie, în războiul ruso-ucrainean au murit cel puțin 45.000 de ucraineni, din care cel puțin 22.000 au fost uciși în orașul Mariupol în ultimele trei luni. Nu este inclus în această cifră numărul militarilor ucraineni, număr care e posibil să fi trecut deja pragul psihologic de 10.000.