Se întorc contractele cu dedicație?

7699609-mediafax_foto-eduard_vinatoru.jpg

Sursa imaginii: 
Mediafax/Eduard Vinatoru

Camera Deputaților a adoptat zilele acestea un proiect propus de partidele din arcul guvernamental prin care se dublează practic pragul sub care achizițiile de bunuri, servicii dar și lucrări se pot face fără licitație. La RFI, expertul în achiziții publice Valeria Tudora spune că ridicarea pragului nu e un lucru ”grav” comparativ cu alte modificări care vor deschide larg ușa pentru contractele ”cu dedicație”.

Mai grav, spune Valeria Tudora, modificările aduse în ultima perioadă vor permite atribuirea unor lucrări de infrastructură finanțate prin PNRR fără respectarea unor proceduri transparente. Astfel, s-a profitat de o procedură excepțională prevăzută de directiva europeană pentru situații de urgență pentru a se permite atribuirea fără licitație a unor lucrări. Dacă directiva europeană permite astfel de proceduri doar pe termen limitat și în situații de criză, cum a fost pandemia, și, mai ales, doar cu ”remedierea” situației imediat ce situația de criză s-a încheiat, autoritățile române s-au gândit să pună în aplicare această procedură ca pe o regulă, nu ca pe o excepție. Din această perspectivă, spune la RFI expertul Valeria Tudora, dublarea pragului nu mai pare așa de gravă mai ales că, spune acesta, pragurile erau oricum eludate prin spargerea contractelor mari în contracte cât mai mici astfel încât să fie sub acestea și să poată fi atribuite direct, fără licitație. Ascultați însă interviul integral...

 
Expertul în achiziții publice Valeria Tudora