UK: Un nou scandal sexual zguduie Partidul Conservator condus de premierul Boris Johnson

christopher_pincher.png

Christopher Pincher
Christopher Pincher a fost acuzat în mai multe rânduri de avansuri nesolicitate la adresa unor bărbați
Sursa imaginii: 
Captură video

Deputatul britanic Christopher Pincher a fost acuzat în presa duminicală londoneză de molestare sexuală de un bărbat. Pincher fost vice-lider al grupului parlamentar al Partidului Conservator condus de prim ministrul Boris Johnson, a fost deja suspendat din partid și este investigat în Camera Comunelor pentru comportamentul său.

Un tânăr de 20 de ani a declarat sub acoperirea anonimatului duminicalului Sunday Times că a fost pipăit de Pincher și s-a declarat furios și șocat că partidul nu l-a suspendat mai repede, deși nu este prima oară când acesta are un comportament nepotrivit.

Pincher a demisionat din funcția de vice-lider al grupului parlamentar Conservator (care deține 359 din cei 650 de deputați ai Camerei Comunelor atunci când s-a aflat că pipăise în stare de ebrietate doi bărbați la clubul Carlton din centrul Londrei.

În afară de aceasta, Pincher este acuzat că ar fi făcut avansuri nesolicitate către doi deputați Conservatori în 2017 și 2018 - după ce a demisionat pentru prima dată din funcția de lider de grup în urma unor acuzații că ar fi făcut avansuri nesolicitate fostului canotor olimpic Alex Story. Cei doi parlamentari nu au făcut plângere oficială.

Pincher a declarat că solicită "sprijin medical profesionist" și a fost de acord cu cererea lui Chris Heaton-Harris, liderul grupului parlamentar, de a nu participa la lucrările Camerei Comunelor în timp ce Sistemul independent de plângeri și reclamații investighează acuzațiile.

Ministrul muncii și pensiilor, Thérèse Coffey, a declarat că, deși nu a vorbit cu premierul Johnson, a fost asigurată de cineva de la cabinetul său că liderul Conservator nu știa despre acuzațiile istorice împotriva sa atunci când l-a desemnat vicelider al grupului parlamentar în februarie 2022, după ce înainte deținuse funcția de ministru adjunct responsabil de locuințe.

Pericolul unui nou scrutin parțial

Acesta este cel mai recent scandal sexual care a lovit Partidul Conservator în acest an,  care a pierdut patru parlamentari din cauza unor acuzații de comportament sexual inadecvat, iar un al cincilea este investigat de poliție pentru acuzația de viol.

Alegeri parțiale Wakefield și Honiton și Tiverton
Partidul Laburist și Partidul Liberal Democrat au triumfat în circumscripții deținute până acum de Partidul Conservator
Sursa imaginii: 
Facebook Partidul Laburist/Partidul Liberal Democrat

Pe 23 iunie Partidul Conservator a pierdut două alegeri parțiale în circumscripții în care cei doi deputați Conservatori demisionaseră în urma unor scandaluri de natură sexuală. Pincher reprezintă circumscripția Tamworth din centrul Angliei din 2010 și a câștigat la alegerile din 2019 cu o majoritate de aproape 20.000 de voturi față de principalul său contra-candidat din partea Partidului Laburist.

Dacă ancheta comisiei independente dovedește că Pincher a încălcat grav standardele atunci el ar putea fi suspendat și s-ar putea vedea nevoit să demisioneze. Un nou scrutin parțial și perspectiva unei noi înfrângeri ar agrava și mai mult situația politică a premierului Johnson.

Acesta a supraviețuit unui vot de neîncredere în poziția sa de lider de partid, în timp ce întreaga opoziție îi cere demisia din cauza faptul că a fost amendat de Poliția Metropolitană a Londrei pentru că a încălcat regulile carantinei Covid chiar la reședința sa oficială.

 
Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ