Republica Karakalpakstan: încă un punct fierbinte neașteptat pe harta Asiei Centrale

Conform datelor făcute publice de autorități în timpul protestelor de sâmbătă și duminică, au murit 18 oameni, 243 au fost răniți și 516 au fost reținuți. Revolta a fost cauzată de o neașteptată propunere de reformă constituțională care, printre multe altele, ar degrada statutul Karakalpakstanului de la republică suverană la regiune simplă în cadrul Uzbekistanului.

Consecințe nedorite

Șavkat Mirziyoev, în vârstă de 65 de ani, președintele Uzbekistanului începând cu 2016, este în acest moment la începutul celui de-al doilea mandat și în ”buna” tradiție a autocraților din spațiul post-sovietic a decis să-și reseteze dreptul de a candida la încă două mandate de președinte după expirarea actualului mandat în 2026.

Mai mult, acesta își dorește extensia mandatelor de la 5 ani la 7 ani. Este, practic, același model de manipulare constituțională observat în ultimele decenii în Kazahstan, Rusia, Belarus, Turkmenistan sau Azerbaidjan. Uzbekistanul este, de fapt, pionier al acestei metode de prelungire a vieții regimurilor autocrate personaliste prin fostul președinte Islam Karimov, care încă în anul 2000 reușea să implementeze această presupusă procedură constituțională prin intermediul unui referendum.

Dar care este legătura între această reformă manipulativă și revolta populară din republica Karakalpakstan? Ei bine, printre cele două sute de propuneri de modificare a constituției Uzbekistanului, s-a strecurat și o propunere conform căreia în viitoarea constituție sintagma ”republica suverană Karakalpakstan” nu mai există. Practic, liderul actual de la Tașkent a decis să îmbine utilul cu plăcutul și să obțină nu numai posibilitatea de a guverna teoretic până în 2040, dar să strecoare și o reformă administrativă ce ar viza expres Karakalpakstanul. Efectul a fost însă absolut contrar așteptărilor.

Pe 26 iunie Șovkat Mirziyoev a lansat propunerile de reformă constituțională în public, iar până în momentul în care publicul larg din Karakalpakstan a devenit conștient de propunerea președintelui uzbec a mai durat câteva zile.

Un rol deosebit l-au jucat doi jurnaliști din Nukus, capitala Karakalpakstanului, care au lansat în public apeluri la revoltă și chiar secesiune. Aceștia au și devenit în mod spontan lideri de opinie ai revoltei, ceea ce atras imediat atenția serviciilor de securitate. Ambii au fost arestați, iar unul din ei este în prezent în comă după ce a fost torturat. Este vorba despre jurnalistul Dauletmurat Tadjimuratov.

Întreaga regiune este în prezent învăluită în carantină informațională și în regim de stare excepțională pentru 30 de zile, după încercarea autorităților de a înăbuși revolta spontană care a început pe 1 iulie.

Un secol de suveranitate?

Karakalpakstanul acoperă 40% din întreaga suprafață a Uzbekistanului și are o populație de aproximativ 2 milioane de cetățeni, din care aproximativ 45% sunt etnici karakalpaci. Aceștia sunt cultural, lingvistic și istoric mai apropiați de kazahi și kîrgîzi, cele trei popoare fiind sedentarizate abia în anii ’20 ai secolului trecut.

În cadrul acestui proces, în 1925 Stalin decidea crearea autonomiei karakalpace în cadrul Kazahstanului, ca mai apoi, timp de 6 ani, între 1930 și 1936, această autonomie să fie guvernată direct de la Moscova, iar din 1936 a fost inclusă ca republică autonomă în cadrul Uzbekistanului.

Așadar, Karakalpakstanul a existat timp de aproape 100 de ani ca entitate autonomă sau suverană și are o conștiință politică despre sine bine conturată. O republică cu propriul steag, imn, stemă și noțiune de suveranitate prevăzută în constituția Uzbekistanului.

Totodată, nu există o practică a ostilităților etnice față de uzbeci. Până în prezent etniile principale ale Karakalpakstanului au conviețuit relativ pașnic, însă ca urmare a revoltei din ultimele 5 zile există riscul etnicizării conflictului.  

Trebuie menționat că republica Karakalpakstan nu are în prezent statut de autonomie așa cum pretind multe surse de informare, ci este republică suverană în cadrul republicii Uzbekistan. Aceasta a obținut expres statutul de ”republică suverană” în 1993 după adoptarea constituției Uzbekistanului și negocierii unui acord ce prevedea că după expirarea a 20 de ani, statutul de suveranitate va fi renegociat.

Însă în 2013, regimul dictatorial al lui Islam Karimov reușea să țină subiectul renegocierii suveranității Karakalpakstanului departe de agenda publică. Ulterior, odată ce în 2014 spațiul post-sovietic a fost martor al anexării Crimeii și invaziei ruse din Donbas, nimeni nu a mai vrut să riște urcând subiectul suveranității pe agenda publică. 

Până acum câteva zile  karakalpacii nu aveau pe agenda publică nicio revendicare de ordin politic și suveranist. Agenda publică era dominată de costurile exagerate ale vieții, șomajul și accesul la apă, pe fondul catastrofei ecologice a Mării Aral. Dar iată că o propunere neinspirată a regimului autocrat de la Tașkent a provocat apariția bruscă a unui ferment etno-politic cu potențial de a provoca un nou conflict de secesiune în Asia Centrală.