Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Stelian Ion la RFI: Comisia de la Veneția trebuie sesizată pe tema legilor justiției

Stelian Ion Klaus Iohannis Oscar justitie.jpg

Stelian Ion critică promulgarea legilor justiției
Stelian Ion critică promulgarea legilor justiției
Sursa imaginii: 
Facebook/Stelian Ion

Legile justiției nu vor corecta anomaliile din perioada 2017-2019, ci vor crea alte vulnerabilități pentru independența sistemului judiciar. Iată ce declară la RFI deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, care critică variantele publicate de ministerul de resort condus de Cătălin Predoiu.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea Pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa Pentru Justiție critică proiectele legilor justiției publicate de minister pe 21 iulie, pe motiv că sunt variante diferite față de cele prezentate Comisiei Europene. Documentele blochează de fapt orice fel de reformă, spun cele trei asociații.

Stelian Ion precizează că ”este vorba exact de asociațiile magistraților, care în perioada 2017-2019, când se realiza asaltul asupra justiției, declanșat de PSD, împreună cu UDMR, orchestrat de Liviu Dragnea, avându-l ca instrument principal pe Iordache, deci sunt exact acele asociații ale magistraților care atunci au avut puncte de vedere foarte pertinente și au intervenit salutar cu aceste opinii și cu unele forme chiar de protest”.

În opinia sa, ”noile variante ale legilor Predoiu sunt surprinzătoare, pentru că ele se distanțează foarte mult chiar de forma pe care însuși ministrul Predoiu a pus-o în dezbatere publică în toamna anului 2020, după care după ce a revenit în funcția de ministru, a propus o nouă variantă și ea destul de diferită de varianta inițială, cea pe care a făcut-o publică în urmă cu aproximativ o lună de zile și pe care a prezentat-o Comisiei Europene și lucrul acesta este de neînțeles. Incoerența asta legislativă în elaborarea actelor normative zăpăcește pe toată lumea și se apelează la maniera asta cu intenție, tocmai pentru a slăbi atenția oamenilor și pentru a nu se mai înțelege mare lucru din ceea ce intenționează guvernanții să facă. Acest Guvern cu epoleți se pare că are ca principal scop crearea unei rețele de protecție a apropiaților, un regim clientelar (...). Prin legile Predoiu nu se vor corecta anomaliile din perioada 2017-2019, decât în mică măsură. Pe de altă parte, se vor crea alte probleme și alte vulnerabilități pentru independența sistemului judiciar”.

Fostul ministru anunță că USR ar putea sesiza Comisia de la Veneția în ceea ce privește legile justiției: ”Nu cred că vor trece în varianta asta, cred că vor trece într-o variantă mai proastă, dacă nu vom reuși să sesizăm Comisia de la Veneția și intenționăm, USR cel puțin intenționează să apeleze la toate căile pentru a realiza acest lucru”.