
Politică
Amnesty International acuză armata ucraineană că pune în pericol civilii. Reacție dură din partea Kievului
În urma atacurilor asupra clădirilor civile din Ucraina, grupurile pentru drepturile omului au cerut oficialilor francezi să modifice legislația privind crimele împotriva umanității săvârșite în străinătate.

Amnesty International a semnalat, într-un raport redactat după vizite efectuate între lunile aprilie şi iulie pe frontul din estul Ucrainei, că "armata ucraineană stabileşte baze militare în şcoli şi spitale şi lansează atacuri din zone populate, o tactică ce încalcă dreptul umanitar internaţional", potrivit unui comunicat postat pe siteul organizației.
„Am documentat un tipar al forţelor ucrainene de a pune în pericol civilii şi de a încălca legile războiului când acţionează în zone populate”, remarcă în document secretara generală a acestei organizaţii, Agnes Callamard.
Aceste constatări au generat reacţii vehemente din partea oficialilor ucraineni, care au acuzat Amnesty International inclusiv că preia „propaganda” rusească.
„Sunt indignat, la fel ca şi voi, de raportul Amnesty International. Îl consider injust”, a spus într-un mesaj video pe Facebook ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.
Acesta a susţinut că Amnesty International „creează un fals echilibru între opresor şi victimă, între ţara ca a distrus sute de mii de civili, oraşe, teritorii şi ţara care se apără cu disperare”.
În timp ce a criticat tacticile armatei ucrainene, Amnesty a subliniat pe de altă parte că acestea „nu justifică în niciun caz atacurile ruse orbeşti” care au lovit populaţia civilă.
De la începutul agresiunii lansate pe 24 februarie, Rusia a acuzat în mod repetat Ucraina că amplasează trupe şi armament în zone locuite şi foloseşte astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile.