Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ucraina. Un soldat de la Azovstal, recent eliberat, povestește calvarul prin care a trecut

Soldatul de 29 de ani din cadrul Batalionului Azov și-a pierdut piciorul stâng în luptă.

Soldatul de 29 de ani din cadrul Batalionului Azov și-a pierdut piciorul stâng în luptă.
Sursa imaginii: 
Sergei Supinsky/AFP via RFI

Spre deosebire de mulțimea care se bucură de vară prin centrul Kievului, Vladislav Zhaivoronok are de spus o poveste tragică despre apărarea orașului Mariupol, rănile pe care le-a suferit și săptămânile petrecute în captivitate, potrivit unui reportaj AFP, citat de France 24.

Soldatul de 29 de ani din cadrul Batalionului Azov, care se sprijină acum în cârje după ce și-a pierdut piciorul stâng în luptă, a stat de vorbă cu echipa AFP în fața unui afiș imens pe care este scris „Free Mariupol Defenders” („Apărătorii Liberi din Mariupol”), aflat pe clădirea unei primării.

„Era din ce în ce mai rău, din ce în ce mai greu. Ne-am apărat cât de mult am putut”, a precizat acesta, pentru AFP, despre lupta de la oțelăria Azovstal – una dintre cele mai dure bătălii din ultimele șase luni.

Forțele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie și au înconjurat în doar câteva zile Mariupolul, un oraș-port industrial de la Marea Azov.

Zhaivoronok a spus că el și camarazii săi au ocupat uzina Azovstal, în luna martie, în încercarea disperată de a riposta.

Fiind atacați în permanență, acesta și-a stabilit baza într-un buncăr pe jumătate distrus, mergând afară în timpul zilei pentru a-și îndeplini atribuțiile de operator de drone.

Acesta a precizat că „întreaga zonă era împânzită de resturi din clădirile distruse” și că duceau lipsă de apă, mâncare și arme.

„Era foarte rău peste tot”, a spus Zhaivoronok.

Pe măsură ce vorbea, trecătorii s-au uitat spre soldat, care purta pantaloni scurți în stil militari, scoțând la iveală faptul că și-a pierdut piciorul stâng.

Evacuat din Azovstal

În ciuda situației care se deteriora rapid la Azovstal, Zhaivoronok a spus că soldații au reușit să-și mențină moralul ridicat. „În ultimele zile, mă așteptam la un fel de ultimă bătălie. Așteptam asta și eram pregătiți”, a precizat acesta.

Apoi, pe 15 mai, a fost lovit de o rachetă antitanc.

Transportat la „buncărul medical”, acesta s-a trezit pe o masă de operație improvizată, la un pas de moarte.

De asemenea, ochiul său drept a fost grav rănit în timpul exploziei.

În dimineața următoarei zile, piciorul i-a fost amputat.

Și-a recăpătat cunoștința pentru doar câteva secunde înainte de a fi scos din oțelăria Azovstal.

Își amintește că a fost dus afară și că a văzut soldații ruși care purtau simbolul „Z”, folosit de invadatori.

Din cauza rănilor sale grave, nu a avut aceeași soartă cu camarazii săi care au fost trimiși la cunoscuta închisoare Olevnika din regiunea ocupată Donețk, unde luna trecută o explozie ar fi ucis zeci de prizonieri ucraineni.

Dar săptămânile pe care Zhaivoronok le-a petrecut închis într-unul dintre spitalele din Donețk i-au provocat suferințe de altă natură.

„Nu aveam legătură cu rudele, acces la telefon”, a spus acesta.

Îngrijirile medicale au fost „foarte slabe”, iar medicamentele erau insuficiente.

„Țesutul începuse să se necrozeze, deoarece, după ce am fost grav rănit, am început să primesc antibiotice abia în a cincea zi”, a spus acesta.

El și alți trei soldați din batalionul său primeau mâncare doar atât „încât inima lor să nu se oprească”.

„Și ne spuneau în fiecare zi că nimeni nu are nevoie de noi, că nu ne-ar da la schimb pentru nimeni, că toată lumea ne-a abandonat”.

„Nu-mi dă pace”

Perioada de o lună și jumătate petrecută în captivitate s-a încheiat fără avertisment.

„Am fost treziți la 4 dimineața, au citit listele, am fost duși afară, urcați în autobuze și am mers până seara”, povestește Zhaivoronok

El și peste o sută de prizonieri ucraineni răniți au părăsit spitalul într-un schimb de prizonieri.

„Nu am putut să respir până când am ajuns pe teritoriul ucrainean, în afara razei de acțiune a artileriei (ruse)”.

Zhaivoronok încearcă să glumească, trecând cu vederea rănile sale grave.

„Le-am dat de lucru medicilor noștri”, spune acesta cu un zâmbet.

După cariera sa de militar, acesta a spus că încă îndeplinește anumite obligații militare, în ciuda rănilor suferite.

Soldatul vorbește foarte calm.

Tonul vocii i se schimbă o singură dată – atunci când vorbește despre miile de soldați ucraineni rămași în captivitatea rușilor.

„E ceva ce nu mă lasă să mă odihnesc. Nu-mi dă pace. Când se vor întoarce acasă, voi putea respira ușurat”.

Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a RFI