
Politică
Iliescu despre Gorbaciov: ”A crezut că URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supravieţuit”
ion_iliescu_certificat_revolutionar.jpg

"Am aflat cu tristeţe vestea morţii lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moştenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relaţiilor internaţionale. Şi în bine, dar şi în rău. Nevoia de schimbare, în estul continentului european, era urgentă.
Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov şi a fost bine receptat atât de sovietici, cât şi de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietăţii publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, şi acum şi a Occidentului dezvoltat", a scris Iliescu, miercuri, pe blogul personal.
El apreciază că Gorbaciov a fost "un om al dialogului", dar personalitatea sa a fost "inevitabil controversată".
"Mulţi au spus că a început schimbarea URSS punând căruţa înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democraţie şi pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate, nimeni nu suferă, acum, de prea multă democraţie, şi asta se simte în tot ceea ce facem. A crezut că, în relaţiile internaţionale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supravieţuit. Şi acum trăim partea cea mai violentă şi mai periculoasă a lui.
Gorbaciov a fost, totuşi, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa şi în lume. Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moştenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de 'terapiile de şoc', aplicate după destrămarea Uniunii şi formarea CSI. Terapii de şoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat", spune fostul preşedinte.
Iliescu s-a referit şi la relaţiile româno-sovietice în acea perioadă:
"Nu pot spune că relaţiile României cu URSS, înainte şi după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat", punctează Ion Iliescu....
Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moştenirea. Un lucru nu i se poate reproşa: că nu a avut curajul schimbării. Fie şi numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!", conchide Iliescu.