Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa are motive să se teamă de acțiunile subterane ale Rusiei. Și iată de ce

rusia_dezinformare_bun1.jpg

Sursa imaginii: 
euvsdisinfo.eu

În timp ce Rusia tocmai a crescut presiunea asupra Uniunii Europene anunțând închiderea completă a gazoductului Nord Stream 1, există voci care se pronunță pentru o cedare în fața lui Vladimir Putin. Iar eforturile Moscovei mizează pe o adâncire a diviziunilor în cadrul blocului european, în perspectiva sezonului rece. Semnele încep deja să vadă.

Nu este, în definitiv, o surpriză că liderul formațiunii de extremă dreapta italiene Liga, Matteo Salvini, aflat în plină campanie electorală, a cerut "regândirea" sancțiunilor împotriva Rusiei.

Italia se pregătește de alegeri anticipate la 25 septembrie și, în cazul accederii la guvernare a unei coaliții de extremă dreapta, poziția Uniunii Europene în raport cu Rusia ar putea fi foarte mult slăbită.

De altfel, Matteo Salvini nu și-a ascuns niciodată simpatiile față de Putin și conducerea sa autoritară. Imediat după invazia declanșată la 24 februarie, însă, vocea sa, ca de altfel a tuturor camarazilor săi europeni de la extrema dreaptă, nu prea s-a mai făcut auzită, pe fondul indignării generale a opiniei publice față de acțiunile criminale ordonate de Kremlin.

Italia, "veriga slabă". Dar ce spuneți de ... Germania?

Iată însă că, pe fondul prelungirii și, dacă vreți, a banalizării războiului, concomitent cu consecințele economice precum inflația și criza energetică, vocile Rusiei încep să se facă tot mai mult auzite. Și nu este doar Salvini.

Duminică, în orașul german Köln, aproximativ 2.000 de protestatari, în mare parte vorbitori de limbă rusă, au manifestat pentru a cere Germaniei să nu mai susțină Ucraina și să renunțe la sancțiunile pe care le-a impus Moscovei, relatează Agenția Reuters.

Germania găzduiește aproximativ 3 milioane de ruși, mulți dintre ei expuși puternic la narațiunile Kremlinului, prin intermediul televiziunii ruse controlate de stat, care este disponibilă la scară largă.

Chiar dacă amploarea protestului nu este de natură să impresioneze, ar putea însemna doar vârful aisbergului.

Revista germană Der Spiegel tocmai a publicat un amplu documentar cu privire la felul în care agenții lui Putin se infiltrează în Germania

Aceștia vizează sistemele informatice, spionează politicieni, efectuează operațiuni de sabotaj și chiar încearcă să-i ucidă pe rușii care s-au manifestat în opoziție cu războiul și cu politica Kremlinului și care s-au refugiat în Germania.

După cum arată revista germană, în iulie, ministrul de externe Annalena Baerbock, din partea Partidului Verzilor, își exprima îngrijorarea față de de posibile atacuri asupra rețelelor electrice germane. Mai recent, Ministerul german de Interne a prezentat o agendă de securitate cibernetică reînnoită. Instituția a avertizat, de asemenea, că, având în vedere sistemul federal al Germaniei, competențele la nivel federal sunt inadecvate pentru a aborda situația actuală de amenințare.

Mâna lungă a Kremlinului

Oficialii germani cred că activiștii ruși de opoziție care au fugit în Germania ar putea fi expuși riscului, fiind țintiți de agenții lui Putin. Acoliții lui ar putea să recurgă la asasinate, ca o modalitate de a-i descuraja și pe alții să dezerteze.

Cât de dificilă este situația a arătat-o un recent incident petrecut la Berlin. Într-o seară de august, în zona de vest a orașului au fost trimiși polițiști și pompieri, alături de specialiști în arme biologice și chimice.

Acțiunea a venit în urma îngrijorărilor că agenții lui Putin ar fi putut viza un o activistă rusă de opoziție, declarată „agent străin" în țara sa și refugiată la Berlin în urmă cu câteva luni.

Într-un moment în care nu era acasă, o vecină a sunat autoritățile pentru a anunța că cineva se afla în apartamentul femeii și se auzeau voci vorbind rusește. Apoi, a relatat vecinul, mai multe persoane au ieșit în fugă din apartament și s-au urcat într-o mașină neagră.

Oficialii au luat în serios reclamația. De data aceasta, precizează Der Spiegel, nu s-a întâmplat nimic grav. Însă îngrijorările rămân – în plan politic, mediatic și în războiul invizibil al dezinformării și al serviciilor secrete.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 5 septembrie 2022