Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ucraina înregistrează succese majore în contraofensiva din est și sud

zelenski.jpg

Sursa imaginii: 
Pagina de Facebook a președintelui Ucrainei - Facebook / Володимир Зеленський

Ucraina are reușite neașteptate în contraofensiva surpriză din regiunea Harkov. Trupele Kievului profită probabil de relocarea forțele rusești către axa sudică pentru a desfășura o contraofensivă surpriză și foarte eficientă, în apropiere de orașul ocupat Izium, se arată în cea mai recentă analiză a Institutului pentru Studiul Războiului, preluată de Hotnews.ro.

În discursul său de joi dimineața, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat "vești bune" din regiunea Harkov, afirmând că unele așezări au fost recucerite. De asemenea, el a mulțumit trupelor de artilerie ucrainene pentru ceea ce a spus că au fost lovituri reușite împotriva forțelor Moscovei în sudul Ucrainei.

În evaluarea sa privind luptele din Ucraina, ministerul britanic al Apărării afirma joi dimineața că brigăzile ucrainene continuă să desfășoare operațiuni ofensive în regiunea Herson, reușind probabil să distrugă și podul de pontoane construit de inginerii ruși în satul Darivka.

Potrivit oficialilor britanici, acest punct de trecere reprezintă una dintre principalele rute care leagă sectoarele militare rusești aflate de-a lungul râului Nipru.

În ultima evaluare a Institutului pentru Studiului Războiului (ISW) privind situația din Ucraina, analiștii militari americani afirmă că militarii ucraineni au surprins forțele rusești avansând cel puțin 20 de km în interiorul teritoriului ocupat de ruși în regiunea Harkov, reușind să recupereze miercuri o zonă de 400 de km pătrați.

„Rușii au încercat să reziste contraofensivei, însă este foarte probabil ca numărul acesta să fi fost prea mic ca să reziste deoarece mai multe forțe au fost relocate pentru a sprijini eforturile de a captura restul regiunii Donețk și pentru a ajuta pe axa sudică", afirmă evaluarea ISW, preluată de Hotnews.ro.

Experții militari din Statele Unite afirmă de asemenea că bloggeri militari ruși sunt îngrijorați că prin contraatacurile din zona Izium trupele rusești vor fi izolate iar ucrainenii vor recuceri porțiuni mari de teritoriu.

Aceștia cred că de fapt contraofensiva din Herson este o diversiune pentru acțiunile din regiunea Harkov, care demoralizează cu succes forțele Kremlinului.

ISW aminteșe și de loviturile din regiunea Herson, afirmând că forțele ucrainene au continuat loviturile asupra nodurilor logistice rusești, a echipamentelor, a rețelelor de transport și a punctelor de comandă și control din această regiune aflată în sudul Ucrainei.

 
Ucraina înregistrează succese majore în contraofensiva din est și sud