Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Oficial ucrainean: Peste 40 de așezări din regiunea Harkov au fost eliberate

soldat_ucraina.jpg

Soldat ucrainean în satul Berezivka, regiunea Odesa, mai 2022
Sursa imaginii: 
AFP - OLGA MALTSEVA via rfi.fr

În timp ce retragerea Rusiei în regiunea Harkov continuă, un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că peste 40 de așezări au fost eliberate, scrie CNN. Duminică, Ucraina a anunţat că forțele sale au recucerit în septembrie peste 3.000 de kilometri pătraţi de teritoriu de la trupele ruse în timpul unei contraofensive în nord-estul ţării.

 

Roman Semenukha, șeful adjunct al administrației militare din regiunea Harkov, a declarat pentru televiziunea ucraineană: "Putem anunța oficial eliberarea a peste 40 de așezări. Situația se schimbă incredibil de repede și există multe, multe alte astfel de așezări", potrivit Mediafax.ro.

Semenukha a declarat că cele 40 se referă doar la acele locuri în care situația este complet sub control și că sunt mai multe unde a fost arborat steagul ucrainean. "Situația este dinamic pozitivă. Și, într-adevăr, situația se schimbă", a adăugat acesta.

Semenukha a mai spus că este greșit să se sugereze că rușii pur și simplu pleacă. "Au loc lupte aprige, aprige în multe zone ale frontului și totul este foarte, foarte dificil. Dacă vorbim despre componenta militară, atunci trebuie doar să aveți răbdare", a spus el.

Ucraina a anunţat, duminică, că forțele sale au recucerit în septembrie peste 3.000 de kilometri pătraţi de teritoriu de la trupele ruse în timpul unei contraofensive în nord-estul ţării, transmite AFP.