“Cele patru partide de dreapta par să fi câștigat 50 la sută din voturile de la alegeri, ceea ce înseamnă că au primit unul sau două mandate în plus în Parlament. Este o majoritate fragilă, dar e totuși o majoritate. Așa că mâine voi cere eliberarea din funcția de prim-ministru. Responsabilitatea pentru continuarea procesului le revine acum purtătorului de cuvânt și Parlamentului. Până când va fi numit un nou guvern voi conduce un cabinet interimar și voi veghea și ca trecerea să se facă în ordine. Pentru mine e o chestiune de respect pentru poporul suedez și pentru democrația suedeză.”
Acestea sunt cuvintele prin care prim-ministrul Magdalena Andersson (foto AFP/France24) a recunoscut aseară înfrângerea în alegeri a blocului de stânga pe care l-a condus, anunțându-și în același timp demisia. Cu o prezență la vot de 83.7 % se poate spune destul de sigur că asta este ceea ce țara a dorit.
Multă vreme cunoscută ca una din cele mai liniștite națiuni, Suedia a fost în ultimii ani scena unor procese electorale pline de suspans. Anul acesta este a doua oară când rezultatul nu a putut fi stabilit încă din seara votului.
În cifre, Social democrații Magdalenei Andersson au obținut un rezultat chiar mai bun decât la precedentele alegeri, ajungând acum la 30.3%, ceea ce îi face să fie cel mai mare partid din Europa de Nord. Însă asta nu a împiedicat alianța partidelor de dreapta să iasă în avantaj. Faptul că voturile din străinătate, numărate ultimele, au fost în favoarea acestora nu este neapărat surprinzător, dacă ne gândim că o bună parte din suedezii care au ales să trăiască în alte țări au făcut-o pentru a scăpa de taxele mari introduse de guvernele de stânga. În acest an partidele de dreapta au primit în total aproximativ 47 000 de voturi în plus.
Faptul că stânga intră în opoziție nu e în sinea lui o premieră, acest lucru s-a mai întâmplat. Ceea ce uimeste într-o oarecare măsură este ascensiunea fulminantă a extremei drepte reprezentate de partidul Sverigedemokraterna, Democrații suedezi. Aceștia au ajuns să fie al doilea partid ca mărime în Suedia, cu 20.5%, în fața Moderaților, tradiționalul partid de dreapta care a primit doar 19.1% din voturi.
Explicația stă probabil în felul în care extrema dreapta a reușit să se reinventeze, să se scuture, cel puțin în declarații, de trecutul nazist și să câștige votanți din stânga, centru și dreapta. Este un caz unic în rândul partidelor europene de extremă dreapta. În nicio altă țară cei care votează cu un astfel de partid nu vin, în același timp, din rândul muncitorilor, fermierilor, oamenilor de afaceri și chiar și al imigranților.
Iar dacă asta pare paradoxal, este un efect al unei foarte bune comunicări și al unul program electoral care vorbește în același timp despre ordine în țară și despre protecție socială. Dacă ar fi să îl luăm doar pe el, ar fi relativ greu de stabilit direcția exactă în care partidul dorește să se îndrepte.
Să adăugăm la toate acestea violența, care a crescut enorm în Suedia, în special în sud, în suburbiile locuite îndeobște de imigranți și vom avea probabil o imagine destul de clară a motivelor care au condus la situația în care Democrații suedezi sunt adevărații câștigători ai alegerilor din Suedia.
În niciunul din cele două blocuri participante la alegeri nu domnește consensul absolut. Dacă în stânga, punctul nevralgic este reprezentat de Partidul centriștilor care nu au fost niciodată prea hotărâți cu cine ar trebui să țină, în blocul de dreapta mărul discordiei îl reprezintă exact Democrații suedezi cu care, actualmente, nu toată lumea vrea să guverneze.
Adevărul este că, fiind actualmente un partid foarte important, toate formațiunile de dreapta ar vrea să îi aibă sprijinul. Însă nu toate ar dori să îi vadă reprezentații în guvern. Din acest punct de vedere, cei mai vehemenți sunt Liberalii care nici nu vor să audă de o coabitare în același cabinet.
Asta nu a reprezentat o mare problemă înaintea alegerilor, însă în momentul în care s-au afișat rezultatele parțiale, văzând creșterea puternică pe care au înregistrat-o, Democrații suedezi au început să spună că nu i-ar deranja niște portofolii bune în guvernul ce va fi probabil condus de moderatul Ulf Kristersson. La rândul său, acesta a anunțat că a început deja să construiască un guvern “nou și dinamic”.
Dacă ar fi să avem încredere în promisiunile electorale, va fi o țară în care ordinea va domni mai mult decât în prezent, în care oricine se va putea plimba în siguranță la orice oră pe orice stradă, în care imigrația se va reduce simțitor, iar cei care nu au cetățenie suedeză și care comit infracțiuni majore vor fi expulzați către țările de unde au venit.
Vor fi privilegiate cererile de instalare în țară ale celor care au meserii deficitare în sistemul suedez, iar ajutoarele sociale pentru imigranți vor fi acordate doar sub anumite condiții. Ar trebui să fie o țară în care taxele să fie mai mici și prețul la carburanți să se reducă. În care vor fi date în folosință mai multe reactoare care să poată asigura o producție de energie stabilă, nepoluantă și la prețuri previzibile.
Dacă asta sună un pic prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și este. Statistic se știe că oriunde în lume distanța dintre promisiunile electorale și îndeplinirea lor este mare. În plus, cu o opoziție cu atât de multe scaune în Parlament, viața partidelor câștigătoare sigur va fi plină de emoții. Să nu uităm că, după alegerile din 2018 Suedia a avut nevoie de patru luni pentru a forma un guvern.
Revista Presei
Presa Internațională
Top articole
