Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ludovic Orban la RFI: Introducerea Metrorex în OUG pe energie ar fi un ajutor de stat, trebuie aprobat de CE

Ludovic Orban Metrorex OUG energie.jpg

Ludovic Orban critică OUG pe energie
Ludovic Orban critică OUG pe energie
Sursa imaginii: 
Inquam Photos/George Călin

Orice legătură cu consumul din anii anteriori trebuie eliminată din OUG pe energie, este o aberație, declară la RFI liderul partidului Forța Dreptei, fostul premier Ludovic Orban. El mai spune că eventuala introducere a Metrorex în Ordonanță ar însemna un ajutor de stat.

Ludovic Orban critică OUG pe energie: ”Se reduce plafonul de la 300 la 255, se creează o legătură între consumul din anii anteriori și consumul curent, sunt o serie de modificări care reduc numărul beneficiarilor și de fapt, cred că acesta este obiectivul, de a reduce cât mai mult numărul beneficiarilor. Din acest motiv, noi am depus câteva amendamente, care sunt foarte simplu de înțeles. Primul amendament este revenirea la plafonul de 300 de kw, nu reducerea lui. Nu există nici o justificare, justificarea oferită că așa s-a hotărât la nivelul UE să se reducă consumul nu stă în picioare. De altfel, noi suntem țara UE care avem printre cele mai mici consumuri. Deci revenirea la plafonul de 300 kw. Venim cu un amendament pe care l-am susținut și data trecută și anume: indiferent dacă consumi 300 kw sau mai mult, să beneficiezi de plata a 300 kw la prețul plafonat și să plătești la prețul pieței numai ceea ce depășește plafonul de 300 kw. Când oferi un drept, trebuie să-l oferi către toți cetățenii, către toți consumatorii (...). Trei: eliminarea oricărei legături cu consumul din anii anteriori. De unde să știe românul în 2021 sau în 2022 că trebuia să consume mai puțin, astfel încât să beneficieze de prețul plafonat, asta e o aberație și este o măsură prin care vor să reducă numărul de beneficiari ai prețului plafonat”.

 

Daniel Zamfir (PSD): Virgil Popescu trebuie remaniat, e veriga slabă din Guvern

 

Ionuț Stroe (PNL): ANRE ar trebui să joace un rol mult mai important în criza din energie

 

Fostul premier spune că introducerea Metrorex în OUG pe energie, așa cum propune PSD, ar însemna de fapt un ajutor de stat, pentru care ar fi nevoie de acordul Comisiei Europene: ”În privința Metrorexului, am rezerve. Metrorex este o companie, acordarea unui preț plafonat pentru companiile altele decât IMM-urile, cum e și cazul Metrorex presupune aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Nu există posibilitatea legală de a acorda un ajutor de stat pentru companii, altele decât IMM-urile, acolo unde funcționează schemele de minimis. Deci acordarea către Metrorex e așa, o cerere probabil făcută expres de către ministrul Grindeanu, dar care nu poate fi realizată prin modificarea acestei Ordonanțe”.

 
Ludovic Orban, despre modificarea OUG pe energie