Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Proteste în orașe din Siberia față de mobilizarea rezerviștilor, anunțată de Putin. Peste 60 de persoane arestate

proteste_siberia_bun.jpg

Sursa imaginii: 
Twitter/ Matthew Luxmoore

Zeci de persoane au fost reținute miercuri în întreaga Rusie, în timp ce locuitorii din Siberia și Orientul Îndepărtat s-au mobilizat împotriva mobilizării militare „parțiale” declarate de președintele Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina, scrie The Moscow Times. 300.000 de rezerviști rusi  sunt așteptați să fie chemați la serviciul militar în timpul campaniei, potrivit ministrului Apărării, Serghei Șoigu.

Cel puțin 10 dintre cei 60 de protestatari care s-au adunat într-o piață centrală din orașul siberian Irkutsk au fost reținuți, potrivit activiștilor locali, citați de The Moscow Times.

Grupuri mici de protestatari s-au adunat, de asemenea, în Ulan-Ude, capitala republicii Buriatia, Yakutsk, capitala republicii Sakha, și în orașul Khabarovsk din Orientul Îndepărtat, a relatat postul de știri 7×7.

Protestatarii din Ulan-Ude au fost văzuți purtând pancarte scrise de mână cu mesaje precum „Nu războiului! Fără mobilizare!” și „Soții, tații și frații noștri nu vor să ucidă alți soți și tați”.

În orașul Tomsk, oamenii au ieșit să protesteze în piața centrală, potrivit Nexta TV.  O protestatară care purta o pancartă pe care scria „Îmbrățișează-mă dacă și tu ești speriat” s-a aflat printre cele 15 persoane reținute la scurt timp după începerea protestului, potrivit canalului local de știri Telegram Ulitsa Barkhatnaya.

 

 

În Novosibirsk, al treilea oraș ca mărime al Rusiei, o înregistrare video publicată pe rețelele de socializare a arătat un protestatar strigând „Nu vreau să mor pentru Putin sau pentru voi!”.

Mișcarea de opoziție Vesna, precum și susținători ai lui Alexei Navalny au făcut apel la rușii din întreaga țară să iasă în stradă miercuri seara pentru a se opune deciziei Kremlinului de a-și întări forțele din Ucraina printr-o mobilizare „parțială”.