Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Japonia cere Rusiei să prezinte ''scuze oficiale'', după arestarea unui diplomat nipon

yoshimasa_hayashi_ministrul_de_externe_al_japoniei.jpg

Ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, Hayashi Yoshimasa
Sursa imaginii: 
REUTERS/David 'Dee' Delgado/Pool

Japonia vrea scuze publice de la Rusia, după ce un diplomat nipon a fost arestat și anchetat sub acuzația de spionaj. Tatsunori Motoki, consul la Consulatul General al Japoniei din Vladivostok, a fost declarat persona non grata şi i s-a ordonat să părăsească Rusia în termen de 48 de ore de la reţinerea sa. El a fost eliberat după ce a fost reţinut timp de câteva ore, a anunțat marţi guvernul japonez.

Ministerul de Externe al Japoniei l-a convocat marţi pe ambasadorul rus Mihail Galuzin pentru a depune un protest. Ministrul de Externe, Yoshimasa Hayashi, a declarat reporterilor că reţinerea şi interogarea unui consul reprezintă o "încălcare clară a Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare".

Hayashi a declarat că acţiunea Rusiei a fost "total inacceptabilă", deoarece consulul nu a comis un act ilegal şi a fost tratat "coercitiv" de către autorităţile ruse în timpul reţinerii sale, inclusiv legat la ochi şi imobilizat fizic, potrivit The Guardian.

Ministrul a cerut Moscovei să prezinte scuze oficiale şi să se asigure că un incident similar nu se va mai repeta, a declarat Yoshimasa Hayashi.

FSB a declarat că Motoki a primit informaţii clasificate privind cooperarea dintre Rusia şi ţările din Asia-Pacific, precum şi impactul sancţiunilor occidentale asupra regiunii ruseşti din Orientul Îndepărtat. El este acuzat că a plătit pentru aceste informaţii.