Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Moldovenii care vor lupta de partea Rusiei, până la 10 ani de închisoare. Chișinăul condamnă referendumurile din Ucraina

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă atenționează că cetățenii moldoveni care vor lupta de partea Rusiei riscă până la 10 ani de detenție. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor, sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani. Anunțul vine în contextul mobilizării rezerviștilor, anunțate de Putin. În același timp, autoritățile moldovene condamnă ferm referendumurile de anexare, organizate în Ucraina. 

”În legătură cu lansarea mecanismului de mobilizare parțială în forțele armate ale Federației Ruse și desfășurarea unor campanii de recrutare, inclusiv în structuri militare private, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă informează cetățenii țării noastre, că implicarea acestora în acțiuni militare pe teritoriul altor state este pasibilă de răspundere penală în conformitate cu reglementările naționale și cele internaționale”, precizează misiunea diplomatică. 

Potrivit legislației, participarea mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente se pedepsește în R.Moldova cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor, sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani.

”Autoritățile naționale, în virtutea cadrului legal aplicabil lor, sunt ținute să adopte măsuri de prevenire și contracarare a activității de mercenariat și să întreprindă acțiuni pentru identificarea și reținerea persoanelor care se dedau unor astfel de activități. Facem apel către cetățenii Republicii Moldova să contacteze Ambasada țării noastre la Moscova în cazul lezării drepturilor sale pentru oferirea suportului consular. Totodată, persoanele cu cetățenie dublă trebuie să țină cont de faptul că, pe teritoriul Rusiei, sunt considerate cetățeni ruși de către Federația Rusă, iar opțiunile Republicii Moldova de a oferi asistență consulară sunt limitate”, precizează amabasada într-un mesaj.

Președinta Maia Sandu a anunțat, luni, că există riscul de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale țării. Pentru a descuraja asemenea acțiuni, autoritățile analizează oportunitatea revocării cetățeniei pentru moldovenii care o dețin și pe cea a Federației Ruse și vor lupta de partea agresorului. Maia Sandu mai declara că este examinată posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova, fără cetățenia FR, și se înrolează de partea agresorului. Totodată, șefa statului a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să inițieze consultări bilaterale cu Federația Rusă în vederea excluderii cazurilor de recrutare a cetățenilor Republicii Moldova rezidenți în Federația Rusă în cadrul activităților de mobilizare desfășurate.

Să mai spunem că, Republica Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate ilegal de Federația Rusă în regiunile ocupate ucrainene din Herson, Zaporojie, Donețk și Luhansk, ”care constituie o încălcare flagrantă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional. Aceste pseudo-plebiscite constituie un pretext fals pentru anexarea cu forța a unor teritorii suverane ale Ucrainei. Astfel, țara noastră nu recunoaște rezultatele acestor acțiuni ilegale și își reiterează sprijinul consecvent pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional”, susține Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre riscurile la care sunt supuși moldovenii care vor lupta de partea Rusiei în Ucraina