Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Statele Unite, democrație amenințată cu dispariția--interviu cu Jennifer Mercieca

merciecatamu.jpg

Jennifer Mercieca, profesoară de retorică și comunicare publică la Univesitatea Texas A&M
Jennifer Mercieca, profesoară de retorică și comunicare publică la Univesitatea Texas A&M
Sursa imaginii: 
TAMU

Jennifer Mercieca este profesoară de retorică și comunicare publică la Universitatea Texas A&M. Ea este autoare a numeroase studii de specialitate și a două cărți. În prima, FICȚIUNI FONDATOARE, apărută în 2010, ea zăbovește asupra "meta-narațiunilor", a miturilor care au dominat discursul public în perioada timpurie a națiunii, 1776-1845. Un deceniu mai târziu, Jennifer Mercieca analizează, în DEMAGOG CA PREȘEDINTE: Geniul Retoric al lui Donald Trump, modul în care fostul șef al Casei Albe deformează "meta-narațiunile" excepționalismului american pentru a crea o nouă și periculoasă realitate retorică.

Donald Trump e trecutul ce nu trece. De fapt, e mai prezent decât oricând, fizic în mitingurile electorale din ce în ce mai frecvente înaintea legislativelor din noiembrie, ca autor, pe propria-i încropire virtuală, Truth Social,  de "truth-uri"--un soi de adevăr-uiala la care se dedă după ce a fost surghiunit de pe Twitter--și ca subiect de cronică judiciară cu interminabilele anchete și pe alocuri inculpări la care este supus pentru fapte umbroase ale trecutului.  În mitinguri--spațiu în care totul e permis, pentru că adevărul nu mai există sau nu mai contează--își desfășoară  până la delir vechile năravuri retorice, zugrăvind o lume anapoda în care oamenii legii sunt nelegiuiți, actualul președinte este "dușman al statului",  sedițiosii, cei care, în frunte cu el, s-au opus transferului pașnic al puterii sunt apărători ai democrației și corectitudinii alegerilor, iar el, Donald Trump,  rămâne președinte pentru că a câștigat alegerile din 2020. Trist este că această întunecată fantezie face nu doar ravagii ci și emuli, un impresionant cortegiu de politicieni Republicani federali, statali sau locali, de  candidați în alegerile ce vin, zeloși amplificatori mediatici de mesaj, și plebe, infanteristii cu iz de cult ai cauzei,  gata să-și urmeze liderul prin toate hățisurile retorice, până-n prăpastie.

Jennifer Mercieca:  Am atins nivele de criză, nivele istorice de polarizare, suspiciune, frustrare și febră conspiraționistă,  pe care unele cercuri se străduiesc  din răsputeri să le exacerbeze folosind demagogia și alte subterfugii retorice în intenția de a controla dezbaterea publică. Este stilul dominant de comunicare actual, în special pe Internet.

Reporter: Care dintre aceste "subterfugii"cum le numiți domină astăzi?

Jennifer Mercieca:  Figura retorică dominantă a sferei publice nord-americane este probabil tu quoque.  Subânțelesul ei este, esențialmente,  să n-ai încredere decât în cei care gândesc exact ca tine; ai noștri-s buni, ceilalți sunt răi, puși pe distrugerea națiunii. E o mentalitate care se încadrează într-o viziune veche, mereu prezentă  în ultimele decenii, a politicii ca război în care inamicul trișează, e auto-interesat, nu spune ce crede și nu crede ce spune.  Nu poți avea încredere, deci nu poți colabora cu el întru rezolvarea problemelor politice; sistemul politic trebuie să-l îndoi,  pentru că adversarul încearcă deja să-l folosească împotriva ta.

Reporter:  În afara acestui trop al fidelizării și complicității  menționați, grosso modo în aceeași categorie, figurile retorice ale flatării, gâdilarii orgoliului bazei.

Jennifer Mercieca:  Am scris că în 2016 campania electorală a lui Donald Trump a folosit des ad populum, care este prea-mărirea înțelepciunii masei.  Ai lui erau înfățișați drept cei mai buni, mai americani, mai patrioți,  ceilalți, restul, răi, malefici, nedemni de încredere. Ai lui erau cei mai tari, cei mai mulți--mărimea mulțimii era menționată obsesiv,  mitingurile erau în consecință demonstrații de forță. E o strategie pe care o folosește în continuare. Un alt trop  desfășurat pentru a fideliza baza este  paralepsa: "nu vreau să spun, nu spun că..." E un mod de a comunica două lucruri simultan.  Util vorbitorului pentru că  scapă de răspundere.

Reporter:  Să nu uităm așa-numita "minciună albastră".

Jennifer Mercieca:  Da, spui ce vrea să audă lumea, adevărul parțial, nu întreg.

Reporter:  Ce apare pe verso-ul medaliei retorice, care sunt figurile distanțării, distincției uneori violente?

Jennifer Mercieca:  Trump folosește  constant trei modalități verbale de mobilizare a susținătorilor prin distanțare de ceilalți-- arsenal retoric utilizat de obicei pentru incitare la război. E vorba despre ad baculum (intimidarea, amenințarea cu forța fizică), ad hominem (atacul la persoană, cu insinuare de anormalitate) și reificarea ( tratarea persoanei ca pe un obiect, un lucru dezgustător). În acest din urmă caz, efectul urmărit este dezumanizarea, înjosirea, acreditarea noțiunii că oponentul n-are valoare, interesele lui nu trebuie să conteze, nu contează  sau  contează mult mai puțin decât ale celor pe care el, Trump,  îi consideră buni, "americani adevărați".

Reporter:  Acest gen de retorică nu este nou, dar Trump--pe care-l numiți, în subtitlul cărții "geniu retoric"--subînțelegând malefic--a desfășurat-o cu un succes incontestabil. Cum s-ar explica acest succes?

Jennifer Mercieca:  Credeam că Trump e o anomalie. Am văzut ce succes a avut de la început, din 2016, strategia să retorică, dar n-am crezut că alții ar putea să-l imite, pentru că e nevoie să fii total lipsit de rușine, trebuie să fii sfidător. Ce mi-am dat seama mai târziu este că există public pentru așa ceva, că acest fel de discurs este extrem de prizat în anumite comunități. Astăzi în Statele Unite a devenit foarte simplu--și la dreapta și la stânga eșichierului politic--să spui lucruri care sunt apreciate și au ecou doar în rândul partizanilor tăi.  Au apărut deci epigoni ai lui Trump, care-i împrumută strategiile retorice fără repercusiuni, fără teamă de răspundere.

Reporter:   Rolul retoric al liderului era, în democrațiile consolidate,  "generarea de consimțământ" și coeziune, nu clivaj și disensiune. Trump a reprezentat o schimbare radicală.  Argumentați însă că el nu este la originea acestei schimbări, că n-a făcut decât s-o exploateze, s-o deturneze.

Jennifer Mercieca:  Campania din 2008 a lui Barack Obama și-a dat seama că suporterii pot fi folosiți pentru a disemina mesaje electorale. De atunci și până astăzi, toate campaniile Democrate au fost organizate pe acest principiu comunitar. Dreapta a fost mai lentă în adoptarea formulei: foarte ezitant în 2008, cu semne de progres în 2012, ca armă a victoriei în 2016, când a ajuns să domine sfera publică și pe baza unei extrem de interesante rețele de amplificare a mesajului. Astăzi este extrem de ușor să saturezi și să domini conversația publică. În ultimii 5-6 ani, dominarea, controlul dezbaterii publice a devenit scopul real al politicii.

Reporter: Ce se întâmplă dacă aceste tendințe comunicaționale persistă, se accentuează chiar, dacă stilul trumpian--pe care-l numim, orwellian, Trumpspeak--stilul generator de mânie și discordie înflorește? Ar mai exista  cale retorică de întoarcere?    

Jennifer Mercieca:  Consecințele ar fi reale,  situația ar fi gravă. Pentru prima oară, Statele Unite figurează pe lista democrațiilor amenințate cu dispariția. Este rezultatul practicilor comunicaționale din spațiul public. Cu toții avem capacitatea de a  comunica, dar nu avem educația etică necesară. Deseori, partidele politice ne poziționează ca propagandiști, nu cetățeni.  Dialogăm preponderent pe rețelele de socializare, care nu-s concepute în acest scop. Trebuie deci să găsim noi înșine o cale de a comunica mai democratic, de a schimba modul în care folosim sfera publică.

 
Jennifer Mercieca intervievată de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA