
Politică
Femei și fete ucrainiene, băieți și bărbați și inclusiv proprii recruți: soldații ruși violează tot pentru a supune
femei.jpg

Acest comportament este unul foarte răspândit în armata rusă și reprezintă o moștenire a armatei roșii, spune la RFI, Thierry Wolton, scriitor francez bun, cunoscător al Rusiei și autor al mai multor cărți despre această țară, inclusiv al lucrării KGB-ul la putere. Violul se practică nu numai asupra inamicului, ci și asupra recruților ca metodă de supunere brutală. Dar brutalitatea oamenilor lui Putin nu ar trebui să mire pe nimeni, continuă scriitorul.
Thierry Wolton: În primul rând trebuie să ne amintim că Putin a ajuns la putere după un val de terorism organizat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) așa încât el să fie ales. Suntem în anul 2000. Am scris o carte, KGB-ul la putere, în care explic aceste lucruri. A ajuns la putere în sânge, dacă se poate spune așa. În al doilea rând, a continuat războiul din Cecenia, început sub Elțîn, în condiții teribile, mai rele decât sub Elțîn, chiar. Rezultatul a fost ajungerea la putere a acestui Kadîrov care se umflă acum în pene pe câmpurile de bătălie din Ucraina. Să nu uităm că Putin a lichidat un număr de oligarhi, i-a băgat la pușcărie. Domnul Hodorkovski a stat în pușcărie 10 ani. Nu e puțin lucru.
Putin a supus toate regiunile făcând multe arestări. A interzis Memorialul... A făcut toate acestea înainte de războiul cu Ucraina. Pe Navalnîi, principalul său opozant, l-a „aranjat” la pușcărie. Putin nu e vreun tandru.
Având în vedere toate acestea, este de înțeles că soldații și ofițerii de pe teren, din Ucraina, își spun: dacă șeful nu este de treabă, noi de ce am fi? Cruzimea acestui război pe care o descoperim pe măsură ce teritoriile sunt eliberate – violurile, groplile comune, moartea civililor, nu vine de nicăieri. În primul rând este o moștenire de la Armata Roșie deoarece în Armata Roșie exista această cruzime. Vă pun o întrebare la care nu se gândește foarte multă lume. Știți câte femei germane au fost violate în 1945 la Berlin?
Reporter: Nu am cifrele exacte, dar cred că vorbim de sute de mii...
Thierry Wolton: 2 milioane de femei de toate vârstele. Accentuez, doamnă: de TOATE vârstele. În armata rusă există această moștenire... Stalin știa de toate acestea.
Reporter: Sigur, era o armă de război pe care o recomanda...
Thierry Wolton: Era o armă de război și, ca să vă dați seama de cinismul lui Stalin, când i s-a spus că soldații violează toate femeile, acesta a răspuns: dar trebuie și ei să se distreze cumva...
Reporter: Vorbind de viol, nu știu dacă aveți informația aceasta, dar dacă o aveți, aș dori să comentăm, violul rusesc nu este doar pentru inamic... în armata rusă se practică violul contra recruților.
Thierry Wolton: Bineînțeles! Bineînțeles! Excat asta voiam să vă spun. Bărbații tineri sunt sodomizați.
Reporter: De ce?
Thierry Wolton: Pentru că trebuie să se supună. Asta e foarte important: cum să se comporte un soldat pe teren, un soldat care a fost abuzat când a intrat în armată? Se comportă ca o brută. A fost victima unor brute? Se comportă și el ca o brută. Este o logică umană absolută. Cruzimea acestui război ne reamintește de această realitate care exista în Armata Roșie. E adevărat că băieții care intră în armata rusă sunt „botezați” în chinuri și printre acțiunile acestui „botez” se numără violul.
Reporter: Mă scuzati, dar cine sunt bărbații care vor să sodomizeze cu forța alți bărbați?
Thierry Wolton: Mai mulți decât ați crede. Eu nu spun că fiecare ofițer va sodomiza soldați. În primul rând, nu sunt toți sodomizați, dar este o practică întâlnită. Este suficient să faci asta cu doi dintre ei și e un exemplu pentru ceilalți.
Reporter: Sunt multe astfel de cazuri menționate chiar de statisticile oficiale rusești. Am vorbit cu un jurnalist de la Novaya Gazeta Europe care îmi spunea că are informații potrivit cărora soldații ceceni, aflați pe front pentru a se asigura că rușii nu se retrag, violează recruți din Donețk.
Thierry Wolton: Bineînțeles. Bieții oameni care sunt prizonieri... Vorbiți despre ceea ce v-a spus jurnalistul despre ceceni, eu nu știam, dar cred fără îndoială că așa este. Știți de ce? Pentru că în al Doilea Război Mondial sau, în limbajul sovietic preluat de domnul Putin, Marele Război Patriotic – soldații nu aveau voie să se retragă. În spatele lor erau batalioane ale NKVD-ului care, dacă îi vedeau că se retrag, îi împușcau. Și, dacă erau luați prizonieri, se întâmpla ceva ce lumea nu știe... bietul soldat sovietic, îi plând ge milă pentru că nu se putea retrage, l-ar fi împușcat NKVD-ul, iar dacă erau luați prizonieri, soldații sovietici sunt singurii din lume care nu au primit nici un fel de ajutor de la țara lor. Sunt reglementări ale Crucii Roșii vechi de un secol potrivit cărora, țările din care vin prizonierii trebuie să le trimită pachete alimentare și așa mai departe. Stalin a interzis ca acești soldați să fie ajutați și enorm de mulți au murit de foame.