Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Kelemen Hunor la RFI, despre Schengen: Nu e un eșec, încercăm să-i convingem pe olandezi

Kelemen Hunor Schengen esec olandezi.png

Kelemen Hunor, optimist în privința Schengen
Kelemen Hunor, optimist în privința Schengen
Sursa imaginii: 
arhiva RFI

Nimeni nu poate spune că România nu este gata să adere la Spațiul Schengen, declară la RFI vicepremierul Kelemen Hunor. El nu are nici o emoție că MCV va fi ridicat în acest an.

Parlamentul olandez a votat o rezoluție prin care cere Guvernului să nu accepte aderarea României și Bulgariei la Schengen. Premierul Mark Rutte a spus în fața Parlamentului că țara sa nu se opune în principiu intrării statelor amintite în zona europeană de liberă circulație, dar a atras atenția că există în continuare unele probleme și a precizat că așteaptă atât raportul MCV, cât și rezultatul evaluării tehnice în privința Schengen.

Kelemen Hunor nu este surprins de poziția Olandei: ”În primul rând, nu este nimic surprinzător, Olanda face acest joc politic de ani de zile și era de așteptat să meargă premierul Rutte în fața Parlamentului, cu toate că parlamentele naționale în această chestiune de aderare la Spațiul Schengen nu au un rol juridic și nu au un rol important”.

Vicepremierul spune că aderarea la Schengen ține în primul rând de îndeplinirea unor criterii tehnice: ”Pe parcursul anilor, unii au inventat alte criterii, au inventat MCV-ul, lucruri care nu au o legătură directă cu Spațiul Schengen (...). Avem toate atuurile pentru a spune că România din punct de vedere tehnic de un deceniu este pregătită să intre în acest spațiu (...). Nimeni nu poate să spună că nu suntem gata”.

 

Scapă România de MCV?

 

Kelemen Hunor e optimist că MCV va fi ridicat în acest an: ”Guvernul României a îndeplinit toate așteptările CE legate de legile justiției (...). Nu am nici o emoție din punct de vedere politic că MCV-ul trebuie ridicat și va fi ridicat până în 8 decembrie și România din acest punct de vedere se va alinia statelor care pot intra, fără doar și poate, în Spațiul Schengen”.

Vicepremierul declară că în acest moment nu se poate vorbi de un eșec în privința aderării României la Schengen: ”În acest moment, eu nu sunt de acord să discutăm despre un eșec. Nu suntem în fața unui eșec, suntem în faza pregătirilor și bineînțeles încercăm să-i convingem pe olandezi că suntem pregătiți și până în 8 decembrie ar fi iresponsabil din partea mea, cel puțin, din partea celor care se află la guvernare, să vorbim despre un eșec. Eu abordez în continuare optimist această chestiune și sper că vom reuși să-i convingem pe toți cei care în acest moment încă sunt sceptici, nu sunt împotriva aderării, dar au niște rețineri, de foarte multe ori din considerente de politică internă, în cazul premierului Rutte, să-i convingem că aceste dileme nu au o bază reală”.

 
Kelemen Hunor, despre poziția Olandei privind Schengen