Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dragoș Pîslaru: Atitudinea coaliției față de PNRR este absolut ipocrită. E crucial ca reformele să rămână acolo

Dragos Pislaru Renew Europe REPER Schengen.jpg

Dragoș Pîslaru: Atitudinea de copil supărat pe lume nu ajută România în dosarul Schengen
Dragoș Pîslaru: Atitudinea de copil supărat pe lume nu ajută România în dosarul Schengen
Sursa imaginii: 
Facebook/Dragoș Pîslaru

Pensiile speciale nu vor fi eliminate niciodată, dacă autoritățile române vor ajunge să flexibilizeze PNRR-ul, ca să poată scăpa de reforme, declară la RFI eurodeputatul Renew Europe Dragoș Pîslaru, membru REPER.

Dragoș Pîslaru speră ca reformele să nu fie scoase din PNRR: ”Eu cred că există destul de mare confuzie cu privire la intențiile Guvernului. Pe de o parte, în spațiul public ni se povestește despre faptul că Guvernul este preocupat de pensiile românilor, pe de altă parte, ceea ce remarcăm atât în narativul celor de la PSD și nu numai este de fapt o încercare clară de redeschidere a PNRR-ului și de a schimba reformele din PNRR. Pe partea de investiții, se adaugă acum un nou capitol la PNRR și e vorba de REPower, unde sunt chiar coraportor în PE și aici este firesc să existe ajustări, pentru că au mai fost lucruri de inflație și de alte elemente care au ținut de cheia de alocare, dar pe partea de reforme există un demers concertat în acest moment din partea coaliției de guvernare de a scăpa de mai multe reforme. Ceea ce avem în spațiul public cu pensiile este doar partea de suprafață. A fost un vot marți în comisiile reunite de economie și buget, în care pe baza unui amendament depus de doi europarlamentari PSD, s-a ajuns la un vot care a șters practic din textul pe care îl aveam ideea că reformele nu pot fi modificate sau justificate de lucruri care țin de REPowerEU. Aici este marea întrebare, dacă există într-adevăr vreo intenție de a schimba reformele în general din PNRR sau care este de fapt natura demersului pe care primul-ministru și coaliția de guvernare îl au în ultima perioadă, inclusiv la nivel european”.

Eurodeputatul Renew Europe atrage atenția că ”dacă cumva vom ajunge să flexibilizăm, între ghilimele, PNRR-ul, ca să putem scăpa de reforme, atunci nu o să scăpăm de pensiile speciale niciodată. La fel e vorba de reforma ANAF, reforma administrației publice, lucruri importante, pe care le așteptăm de 30 de ani de zile. De aceea, mi se pare crucial ca reformele din PNRR să rămână acolo, sunt lucruri cerute de acquis-ul comunitar și sunt în interesul României, în mod evident și nu ar trebui modificate”.

În opinia sa, ”este absolut ipocrit acest demers în care se vine în spațiul public și se spune că avem nevoie de flexibilitate, pentru a fi mai aproape de interesul României, când de fapt intenția evidentă este de a deturna atenția de la problemele clare de care vor ei să scape”.