Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Turcia și Ungaria nu au ratificat încă aderarea Finlandei și Suediei la NATO

orban_erdogan.jpg

Viktor Orban și Recep Tayyip Erdogan la Ankara, decembrie 2013
Sursa imaginii: 
Guvernul Ungariei / kormany.hu

Premierul finlandez Sanna Marin a cerut marţi Ungariei şi Turciei să aprobe cât mai repede cererile Suediei şi Finlandei de aderare la NATO, relatează agențiile Reuters și Agerpres. Budapesta și Ankara sunt ultimele capitale care nu au ratificat protocoalele de aderare ale celor două țări scandinave. Iar aceste întârzieri au semnificațiile lor.

Potrivit Tratatului nord-atlantic, toate statele membre trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca noii membri să poată beneficia de prevederile Articolului 5, privitor la apărarea colectivă. State neutre prin tradiție, Finlanda și Suedia au decis că trebuie să adere la NATO imediat după ce Rusia a declanșat invadarea Ucrainei.

Front unit

Cererile lor au fost primite cu brațele deschise de aliați, cu două excepții: Ungaria şi Turcia, care încă nu au ratificat cererile de aderare.

"Toate privirile sunt acum pe Ungaria şi Turcia. Aşteptăm că aceste ţări să ratifice cererile. Cred că este important ca acest lucru să se întâmple mai repede decât mai târziu", a spus şefa guvernului finlandez la o conferinţă cu alţi lideri nordici.

După cum notează publicația Caleaeuropeană, Finlanda şi Suedia au reiterat săptămâna trecută că vor să adere la NATO în acelaşi timp, prezentând un front unit în faţa Turciei.

Ankara, însă, acuză cele două ţări că găzduiesc organizaţii pe care ea le consideră teroriste.

O deschidere din partea turcă ar putea fi așteptată în zilele următoare. Vineri 4 noiembrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni la Ankara cu președintele Recep Tayyip Erdogan. Acesta se va întâlni și cu premierul suedez, pe 8 noiembrie.

Potrivit unor surse diplomatice de la București, există șanse destul de bune ca Ankara să se lase convinsă, în cele din urmă - și la aceasta ar fi contribuit inclusiv diplomații români. Pentru a obține sprijinul Finlandei în dosarul Schengen, diplomații români ar fi contribuit serios la flexibilizarea Ankarei. Românii i-ar fi spus președintelui Erdogan că poziția sa rigidă față de Suedia și Finlanda face, în cele din urmă, jocul Rusiei.

Rămâne însă și problema ungară

Nu există un motiv pentru care Ungaria ar refuza să aprobe extinderea NATO. Oficial, Budapesta nu a comunicat că ar avea obiecții și spune doar că procesul de ratificare se află în procedură.

Întârzierea, însă, începe se provoace îngrijorare în capitalele europene, date fiind antecedentele. Budapesta a formulat în mod repetat poziții favorabile Moscovei.

Premierul ungar Viktor Orban a criticat vehement sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, decise după 24 februarie deși le-a votat în Consiliul European.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 2 noiembrie 2022