Kozacha Lopan, Ucraina: Ce lasă în urmă invadatorii alungați (reportaj RFI)

Micul oraș Kozacha Lopan a fost una dintre primele localități ocupate la începutul invaziei ruse în februarie. Acum, după plecarea rușilor, cetățenii, nu toți bucuroși de plecarea rușilor, sunt departe de a fi liniștiți.

Se aud mereu focuri de artilerie, drumurile sunt pline de gropi de la obuze, multe case au acoperișurile distruse și există un control strict al intrărilor și ieșirilor din oraș. În Kozacha Lopan nu s-a terminat războiul, desi a trecut mai bine de o lună și jumătate de la plecarea rușilor. O plecare grăbită, pe timpul nopții, despre care își amintește Ludmila, 62 de ani.

„Rușii alergau în toate direcțiile și strigau la noi: „Plecați acum, că ucrainenii o să vă omoare, o să vă execute, o să vă spânzure”. Au îndemnat oamenii să meargă la Belgorod. Unii i-au crezut, prostește, alții au plecat cu bună știință, pentru că, evident, aveau de ce să se simtă vinovați...”, spune ea.

Fugari

În clădirea primăriei, cu ferestrele acoperite cu saci de nisip, ofițerii serviciilor de securitate controlează persoanele care vin să obțină permis pentru a părăsi orașul. Strada principală, care duce la punctul de frontieră rusesc, este aproape pustie. Din 5.000 de locuitori înainte de invazie, au mai rămas doar o mie. Mulți au plecat în altă parte în Ucraina sau Europa. Alții au fugit cu rușii.

„Pe strada mea, mulți oameni au plecat în noaptea de 10 spre 11 septembrie, cel puțin treizeci. Erau panicați”, spune un angajat al primăriei. ”Unii au plecat cu rucsacul în spate. Cred că erau admiratori ai Rusiei, dar nu numai. De exemplu, vecinul meu, care locuiește cu mama lui de 87-88 de ani, a petrecut toate aceste 200 de zile acasă, nu a colaborat cu ocupanții. Într-o zi, cu câteva lucruri în spate, se pregătea de plecare. L-am întrebat unde pleacă și mi-a răspuns: „Ucrainenii sosesc, ne vor bombarda, ni s-a spus că trebuie să plecăm”. L-am întrebat ce se va întâmpla cu mama lui și cu cele două surori ale sale, care erau în Harkov și el mi-a spus că le este frică.”

Turnători pro-ruși

Artyom Naoumenko, în vârstă de 35 de ani, a colaborat cu rușii, dar a fost forțat, spune el. „Am cărat apă în fiecare zi, între 700 și 800 de litri în găleți metalice, pentru ca acești câini turbați să se poată spăla! Și-au construit băi în adăposturile din școli. Nu puteai să te opui...”, a spus el.

Artyom, care a fost mobilizat pe frontul din Donbas în 2015, a fost torturat în subsolul gării din oraș timp de 6 ore. „Mi-au pus bandă adezivă pe ochi și mi-au legat mâinile. M-au bătut mai întâi, apoi mi-au pus fire electrice pe mâini, strigând la mine: „Ești nazist”, povestește el. Artyom a fost denunţat de un vecin „pentru două rații de mâncare”. Denunțătorul a plecat în Rusia, dar alții au rămas, spune tânărul cu regret.

„Chiar și astăzi, unii oamenii de aici susțin activ Rusia. Ei spun că Ucraina nu este o țară. Pe strada mea locuiesc trei din ăștia. Nici nu vreau să mai vorbesc cu ei. Mă dezgustă ... Au rămas mulți oameni răi aici, ar trebui controlați. Nu am nevoie ruși, nu mi-au oferit nimic bun...”, adaugă el supărat.

Acești ruși au fost trimiși înapoi de cealaltă parte a graniței, dar la doar 5 km distanță, iar armele lor continuă să se audă.

Traducere de Adriana Petrescu după un articol publicat de rfi.fr.